Noua Zeelandă. Argentina – România. Din nou la Invercargill

Mai sunt câteva ore până la meciul cu Argentina, al doilea al României la Cupa Mondială. E ora 11.47 aici. Meciul e la 15:30. Mă rog să nu plouă. Câteva zile a plouat cu găleata aici, în cel mai sudic oraş al lumii. Nu îmi place deloc Invercargill.
Ieri am plecat de la Otaki. Ne-a dus Lăcrămioara cu maşina până la Waikanae, de unde am luat trenul apoi până la Wellington. Fix o oră faci cu trenul, care e de fapt un metrou uşor, de suprafaţă. Apoi am luat autobuzul până la Aeroport. Drumul ne-a costat în jur de 70 de dolari! Incredibil de scumpă e Noua Zeelandă. Abia aştept să plec.
Cei peste 700 de km până la Invercargill, 767 mai precis, i-am parcurs cu un aparat al liniilor aeriene din Noua Zeelandă. Sunt incredibili oamenii ăştia. După ce la intrare în ţara lor te caută şi în … pardon… fund, nu îi mai interesează ce faci. Pe cursele interne nu sunt niciun fel de măsuri de securitate. Nu control corporal, nu raze X sau mai ştiu eu ce. Poţi urca în avion şi cu un kalaşnikov. E mai greu să-l procuri!
La aeroport, la sosirea la Invercargill, Cipic a închiriat o maşină, ca să dăm o fugă sâmbătă, înainte de meci la Queenstown. Toată lumea a zis că dacă nu vizitezi Qeenstown, ai fost degeaba în insula de sud. Eu am preferat să-mi beau cafeaua cu Romeo Gontineac şi să-i salut pe stejari. Ştiu, sunt un fraier! Cipic e pe la Queenstown.
Pe aeroport, în aşteptarea maşinii, am cunoscut doi băieţi, doi gemeni români stabiliţi prin insula de sud. Mi-au spus că sunt din Braşov şi au început sî-mi facă apologia vieţii de emigrant. Le-am spus că nu aş emigra aici pentru nimic în lume. Au părut dezamăgiţi. Chestia asta am văzut-o la mulţi români stabiliţi în NZ. Vor să audă numai lucruri urâte despre România, probabil, pentru a-şi alimenta moralul de emigrant. Îi simţi însă. Nu sunt mulţumiţi pe deplin. Dar despre chestia asta am să vorbesc altădată.
Cipic a luat cheile de la Fordul Focus închiriat şi s-a dus în parcare. “Stai aici că vin să te iau”, mi-a zis. A venit după vreo 10 minute, după ce a ratat intrarea în faţa aeroportului de câteva ori. În plus era cu luminile stinse. Nu ştia de unde să le deschidă! Un poliţist a sărit în faţa maşinii şi l-a oprit. Cu calm, omul i-a aprins lui Cipic farurile la maşină!
Asta a fost aseară. Acum, v-am zis, e deja prânz. Înainte să scriu postul acesta, Lucian Bute m-a abordat pe mess! E în Florida, se pregăteşte de meci şi m-a rugat să-i încurajez pe stejari. Am s-o fac. Ce băiat, Lucian!
Vorbim după meci! Hai România!