Moroccan goalkeeper Ben Kassou Allal catches the ball as he dives in front of German forward Gerhard Mnller June 1970 in Leon during the World Cup first round soccer match between Germany and Morocco.

O istorie scurtă a mănușilor de portar! De fotbal! Capitolul 3!

Am încheiat capitolul 2 din „O istorie scurtă a mănușilor de portar! De fotbal!” cu acea versiune oficială, despre care am spus din capul locului că mă nemulțumește!
Din fotografiie găsite pe internet, la cele cu Ricardo Zamora mă refer, un lucru e clar: portarii au folosit mănuși în timpul jocurilor cu mult înaintea lui Amadeo Raúl Carrizo. Iar aia cu Gordon Banks, care, vezi Doamne, „a experimentat mănușile” la Cupa Mondială din 1970, cade și ea. Am găsit în arhiva celor de la Daily Mail o poză din 1963 cu celebrul Gordon Banks apărând cu mănuși!

Gordon Banks Foto: Gordon Banks, cu mănuși!

Concluzia e una: ca orice istorie, și asta legată de mănușile de portar de fotbal e una care n-o să mulțumească niciodată pe toată lumea. Mai ales că, repet, e evazivă, e făcută pe genunchi.

Îi las pe Zamora, Carrizo și Banks și revin la subsemnatul. Povesteam în Capitolul 2 că nu am intrat în poartă nici pentru că eram gras, nici pentru că eram afon la fotbal. Mi-a plăcut, pur și simplu. M-a fascinat postul ăsta, unde de multe ori depinzi doar de tine. În plus, tot de multe ori echipa poate depinde doare de tine, ca portar.
Debutul meu în poartă a fost consemnat în fața blocului. Noi, băieții de pe Găgeni 88 am fost privilegiați. Poate tocmai de aceea am iubit fotbalul ca niște nebuni. E adevărat, nu chiar toți, dar atunci când jucam toată lumea participa. Inclusiv grașii și afonii! Dar nimeni nu îmi lua însă locul în poartă. Spun că am fost răsfățați de soartă pentru că avem două maidane în curtea blocului și alte trei-patru în curtea vecină, unde se aflau clubul, cantina și dormitoarele TCM-ului, adică Trustul de Construcții Montaj. Apoi, peste Dâmbu, pârâul menajer care curgea plin de mizerii prin spatele curții noastre (odată ne-am și scăldat în el!!!), se întindea un câmp nesfârșit. Jucam fotbal printre gropile lăsate de bombele din Al Doilea Război Mondial. La câteva sute de metri se află Rafinăria Vega, iar gropile de la bombe au rămas intacte zeci de ani, până când acolo a fost amenajat Depoul pentru Tramvaie.

Ionescu, Mârzea, Constantin, Haralambie, Jipa

Nu mai țin minte cine sau ce m-a determinat să-mi pun mănuși la meciurile de fotbal. Poate văzusem la meciurile Petrolului, poate de la televizor, nu mai știu. Ce știu însă e faptul că primele mănuși au fost de lână, cu un deget, componente ale ținutei de iarnă! Apoi, prima pereche cu degete pe care mama mi-a cumpărat-o tot pentru iarnă și-a dat obștescul sfârșit pe terenurile de fotbal din cartierul de nord al Ploieștiului. Sunt sigur că și Zamora a apărat cu mănuși de lână, așa cum a făcut-o cel mai probabil și Mircea David sau cehul František Plánička, contemporan cu cei doi, sau, mai târziu Lev Iașin. Sovieticul apăra cu mănuși încă din anii 60. Avem și dovada, în poza de mai jos!

plan Foto: Legendarul František Plánička, cu mâinle goale!

iasin Foto: Uriașul Lev Iașin, cu mănuși!

Jan Tomaszewski a fost primul meu mare idol internațional. Pe el l-am văzut apărând cu mănuși la Mondialele din 1974 și 1978. De aici, de acasă, principalii idoli erau, firește, portarii Petrolului. Marele Mihai Ionescu, pe care mi-l amintesc mai degrabă din meciurile de old-boys din anii 80, Gică Constantin, cu care Petrolul a promovat în 1977, Gică Mârzea, Ion Haralambie, Mitică Jipa.

Țin minte că după un meci al Petrolului am stat în parcare să-l aștept pe Haralambie doar ca să-i văd mănușile. Haralambie venise de la Olimpia Satu Mare ca mare vedetă, dar, am impresia, că era prahovean de-al nostru. Venise ca vedetă și era printre puținii jucători ai Petrolului care avea mașină, normal, o Dacia 1300. Haralambie, care nu era înalt, dar avea niște calități excepționale pentru postul său, ieșea de la vestiare cu părul ud. Avea o chică specifică anilor 70-80. Ținea mănușile la subraț. Nu cred că erau de firmă, deși la începutul anilor 70, în lume apăruseră primele mănuși adevărate pentru portari! Am mers alături de el fără să scot o vorbă. Erau și alți copii. Am vrut să-i ating mănușile, dar nu am avut tupeu, deși, dacă l-aș fi rugat, cred că m-ar fi lăsat.

Reusch și Uhlsport

Și, uite așa, ne întoarcem la istoria mănușilor! Un neamț, pe nume Karl Reusch executa manual mănuși pentru alpiniști încă din anii 30. Fiul său, Gebhard, se spune că a fost primul care a fabricat prima pereche de mănuși pentru portari din istorie. Îl ajutase legendarul portar german Sepp Maier, căruia i-a furnizat ulterior prețioasele accesorii. Sepp Maier îi povestea lui Gebhard Reusch cum ar trebui să-l ajute mănușile pe un portar. Maier venea adesea la Reusch și îi spunea ce îl deranjează, iar fabricantul remedia problema.

E posibil ca Ion Haralambie să fi avut mănui marca Reusch, aduse din străinătate de vreo cunoștință.

sepp_maier-1101845 Foto: Sepp Maier, tati! Mare!

În 1948 a fost înființată firma Uhlsport GmbH. Tot nemții, tati! Oamenii ăștia au dezvoltat și ei proiecte care vizau mănușile de portar de fotbal, în prezent fiind printre cei mai tari.

„Adi, au trecut 50 de ani de atunci”

Zilele trecute, l-am sunat pe Mircea Dridea, să-l întreb cum se apăra în anii 60. Cu mănuși sau fără mănuși, adică! Și am adus vorba de meciurile cu Liverpool, din toamna anului 1966, pentru că de acestea cei implicați în acei ani în performanțele Petrolului își amintesc cel mai bine. „Adi, au trecut 50 de ani de atunci. Jur, nu mai știu dacă ai noștri au apărat cu mănuși”, mi-a mărturisit cel mai mare atacant din istoria Petrolului, care însă ținea minte echipele de start din cele trei meciuri contra LFC, precum și alte amănunte.

E clar, deci, cu mănuși de lână au apărat portarii încă de a începuturi. Abia la începutul anilor 70 portarilor li s-a dat importanța cuvenită. Poate și de aceea iubesc acest post, pentru că prea puțini i-au acordat și, în continuare, îi acordă atenție. Cât timp a trebuit să treacă pentru ca un portrar să devină cel mai bun fotbalist din lume? Sau din România? Mult, foarte mult timp.
La noi, Narcis Coman, de la Târgoviște, a fost primul portar care a cucerit laurii anchetei pe care Sportul o făcea pe vremuri. Era prea bun. Coman nu apăra decât rar cu mănuși! Ăsta era cusurul lui. Mi-l amintesc foarte bine. Apăra Dumnezeiește, dar îi plăcea viața, poate prea mult.

Am debutat fără mănuși!

Prima echipă la care am fost legitimat cu acte în regulă a fost Progresul Bucov, echipa CAP-ului din localitatea cu același nume! Aveam condiții mai bine ca la Petrolul. CAP Bucov îl avea ca președinte pe Mișcă T. Costică! Așa îl chema pe om. Țăran cu doar câteva clase, Mișcă T. Costică, așa cum era prezentat oficial, era însă un gospodar desăvârșit. Rezultatele CAP-ului condus de el l-au făcut unul dintre preferații lui Nicolae Ceaușescu.

Am debutat într-un meci la Urlați, în Cupa Constantin Tabarcea. Aveam 14 ani și ceva. Titular la Progresul era unul, Ungureanu. Și Cristi, dacă îmi amintesc bine. Era mai vechi la echipă. Dar și bun al dracului. Parcă era făcut din cauciuc. Luasem cu o seară înainte mănușile tatălui meu din șifonier. Mănuși de iarnă, din piele, scumpe. Cred că erau aproape 200 de lei, bănet, nu glumă!
I le-am împrumutat lui Ungureanu. Probabil că l-au incomodat, ceva s-a întâmplat, că le-a abandonat în plasa porții. La pauză a uitat de ele, iar mănușile au dispărut, le furase unul dintre copiii ce își făceau veacul în spatele porții. Nea Costică Oprea, antrenorul nostru, m-a băgat în ultimele 10 minute. Am apărat, firește, fără mănuși. Pentru mănușile pierdute, tata mi-a tras o bătaie zdravănă, dar a doua zi a venit de la serviciu cu o pereche de mănuși de dulgher. Cu alea am apărat apoi ani buni.

Era să uit! La un meci în curtea blocului am apărat cu mănușile mamei. Erau atât de subțiri, încât degetele nu îmi intrau până la capăt, spre amuzamentul general. Și mama m-a bătut după meciul acela!

VA URMA
Articol apărut și pe http://blog.sportsuport.ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *