Paștele păcătoșilor

„Veniți de luați lumină”, se aude în difuzoarele bisericii din Mexic, biserică aflată chiar vizavi de Școala Generală Mexic, cea care dă numele ghetoului nostru.
Enoriașii, ăia profesioniștii, dar și amatorii, cei care vin la biserică doar la marile Sărbători, sar ca la concurs să-și aprindă candelele cumpărate ceva mai devreme de la Auchan-ul care se bucură în aceste clipe de o binemeritată pauză.

„Oameni buni”, se aude vocea părintelui Nicolae, tanti Frusina, nevasta lui nea Florian, mi-a zis cum îl cheamă. „Mergeți la casele voastre. Mergeți cu învățătura lui Hristos, conștienți de sacrificiul său. Pentru că Învierea lui Isus înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă să fii mai bun, să fii mai îngăduitor, să fii…”.

Fetele mele, care au ales și în acest an 2015 să sărbătorească alături de mine Paștele, așteaptă cuminți să apară cineva cu lumânarea aprinsă pentru a lua lumină. „Ce frumos vorbește părintele”, îmi șoptește Larisa.
Alexandra e și ea de pătrunsă de moment!

Fetele mele merg la biserică de când erau mici. În Sălăjan am avut mereu de ales. Între biserica din cartier, aia pierdută printre case, aproape de centrala termică, și cea de la Titan, care nu era ridicată încă în momentul în care gemenele veneau pe lume.

În ciuda multor piedici, ne-am continuat drumurile la biserică, chiar și după exilul în Mexic.
Le luam pe fete duminica dimineață, înainte de a porni spre redacție, și dădeam o fugă la biserică. „Tati, să nu mâncați, că așa e obiceiul”, le ziceam la telefon. Iar ele mă ascultau.
Le povesteam despre credință, nu despre biserică, despre Dumnezeu, nu despre preoți, despre multe. Iar ele ascultau. Puneau, de cele mai multe ori, întrebări. La unele aveam răspuns, la altele nu.

Întrebările lor m-au determinat să scriu rândurile astea.

De multă vreme Sărbătorile mari, Paște, Crăciun (sau invers!), nu mai reprezintă pentru români altceva decât un motiv de chiul.
Că, până la urmă, asta reprezintă Sărbătorile, ocazia românilor de a chiuli de la toate alea. De la muncă, de la frumos, de la „ora de religie” până la urmă.

Unii țin post, cum scrie la carte, dar continuă să înjure, să bârfească, să se poarte urât…
Alții fac potecă la biserică, unde umplu cutia milei și buzunarele popilor ca bir pentru iertarea păcatelor. Și continuă să păcătuiască…

Dacă ar fi să mă iau după ceea ce văd în jurul meu, cred că cel mai potrivit ar fi ca religia să fie desființată. La ce bun, dacă tot nu înțelegem nimic? La ce bun, când continuăm să fim răi? La ce bun, dacă nu ne ajutăm între noi, nu îi prețuim pe cei demn de asta? La ce bun, dacă lăsăm mizerie, materială și morală, în urma noastră? La ce bun?

„Tati, ați auzit ce a spus părintele Nicolae?”, le întreb pe fete. „Da, tati. Dacă lumea ar înțelege, dacă oamenii ar învăța din asta, am avea curat pe străzi, n-am mai auzi înjurături, am vedea mai mulți oameni zâmbind, iar noi am fi din nou o familie”, au răspuns fetele.

A trecut un an de la slujba pomenită. Mâine seară nu mai mergem la biserica din Mexic. Nici nu știu dacă vom merge la biserică. Și asta în primul rând că în noaptea de Înviere am de comentat un meci de la ora 23.00! Am promis să-mi iau o candelă pe care s-o aprind la pauza meciului, adică exact atunci când în bisericile patriei se strigă: „Veniți de luați lumină”!

PS: O să mergem în timpul săptămânii, atunci când Biserica se va fi curățat de farisei și de falși credincioși. Adică atunci când va fi goală. Nici măcar cu preoți în ea, doar cu Dumnezeu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *