Postul Crăciunului

De ceva zile a început Postul Crăciunului şi mulţi români s-au aliniat liniei trasate de biserica ortodoxă. Unii din inerţie, alţii din credinţă sinceră.
N-am ţinut post decât atunci când eram mic. Mama ţinea la un moment dat la chestia asta. Apoi, ţin minte, într-o vineri, înainte de Paşte, mama mi-a dat peste mână atunci când am vrut să gust din cozonacii abia scoşi din cuptor. Atunci am jurat că, pentru mine, postul de orice fel s-a gătat. O mătuşă, nu mai ştiu exact care dintre ele, mi-a zis, citând din Noul Testament: “Auzi, nepoate, păcat e ce scoţi din gură, nu ce bagi în gură”. Expresia asta a fost unul dintre motto-urile care mi-au însoţit ulterior existenţa. Asta le spun şi celor care se chinuie în post, doar să arate, lor şi altora din jur, că sunt buni creştini. Ce cale scurtă spre iertarea păcatelor!
Ne dăm cu curul de pământ şi ne batem cu pumnii în piept în timp ce strigăm: “Suntem credincioşi”. Şi spunem tuturor: “Ştii, eu ţin post”. Cât de jalnici suntem… Postim, dar în schimb, bârfim, complotăm împotriva celor apropiaţi, ne purtăm ca ultimii oameni, lovim, jignim, ne călcăm în picioare la uşa bisericii pentru a ne arăta gradul tot mai ridicat de credinţă, ne urâm între noi, înşelăm, chiulim…
Am în jurul meu o mulţime de exemple de oameni care ţin Postul Crăciunului, dar pentru care nu am nici cel mai mic respect. Înainte de 89, românul era ateu. De ce nu recunoaştem asta? Aia cu “credinţa ne-a salvat ca naţie pe vremea comunismului” e o vrăjeală. Comuniştii ni l-au ucis, odată cu preoţimea, şi pe bunul Dumnezeu. Am fost aproape jumătate de veac un popor fără Dumnezeu. Ăia îmbrăcaţi în negru la care mergeam cu sufletul curat ca să ne spovedim s-au dovedit a fi cei mai buni informatori ai securităţii. Afacerişti de primă mână, care, după Revoluţie, au pozat în victime, în apărători ai acestui popor, dar, în acelaşi timp, îşi frecau mâinile de satisfacţie privind în perspectivă.
Cred în Dumnezeu, pentru că asta face parte din educaţia mea. Nimic  mai mult, însă. Îmi duc fetele la biserică priodic, dar fără a le stresa. Nu cred în preoţi şi în tot acest spectacol numit religie, indiferent care e aia. Mă uit înapoi, în istorie, şi descopăr o mulţime de grozăvii, poate cele mai multe, generate de oameni în numele lui Dumnezeu. Iar ele continuă. Tocmai de aceea mi se face rău atunci când îi văd pe toţi necredincioşii deveniţi brusc credincioşi în Post, oricare ar fi acesta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *