Premieră pe “Estadio do Rocar”! De la CS Baloteşti, la Benfica Bucureşti

Orice ieşire la iarbă verde e întâmpinată cu bucurie de o parte a personalităţii mele. Aşa am fost construit!

Tocmai din acest motiv, satisfacţia vizionării unui meci de fotbal de la faţa locului, fie că e vorba de islazul din comuna Izvoarele de Teleorman, de Stadionul “Rocar”, de “Ilie Oană”, de “Stamford Bridge” sau de “Da Luz”, ea, satisfacţia aia de care aminteam mai devreme, rămâne aceeaşi. Adică mare şi inexplicabilă. Poate mă lămureşte cineva înainte să dau colţul de unde vine acest entuziasm.

Am unele bănuieli, dar le ţin deocamdată pentru mine!

Cum însă drumul până pe “Ilie Oană” sau pe “Rocar” e mult mai lesne de efectuat decât, să zicem, pe “Da Luz”, bucuriile legate de vizionarea unor meciuri live par, la prima vedere, mai mici. Dar nu e aşa.

Ieri am fost din nou pe “Rocar”, stadionul din Cartierul Berceni, cel care mi-a fost loc de muncă în urmă cu 15 ani, când funcţionam ca ofiţer de presă. Cu carte de muncă, atenţie!

Prietenul Ionel Preda, alintat Johnny, a avut meci cu juniorii lui de la CS Baloteşti. Ăia care şi-au luat 7 (şapte!) acum două săptămâni de la CS Mioveni.

De la acel eşec inexplicabil în primul rând prin prisma scorului au trecut două etape, răstimp în care copiii lui Johnny au bifat două victorii!

Urma o nouă provocare, meciul cu Turris Turnu Măgurele, echipa de suflet a prietenului Sorin Breazu! Acesta n-a putut fi prezent la meci din cauza unor probleme gastro-intestinale!

Prins cu rezolvarea unor probleme administrative, n-am prins meciul de la început. Am intrat pe poarta arenei din “Drumul Găzarului” în momentul în care CS Baloteşti îşi trecea în cont o ocazie uriaşă.

Îi salut pe cei câţiva părinţi prezenţi la meci, dar şi pe prietenul Valentin Bala, fost coleg pe vremuri la Gazeta Sporturilor, în prezent antrenor de baschet!

rocar 1 rocar 2

“Tati, cât e scorul”, e prima întrebare pe care o arunc. Aflu că băieţii de la CS Baloteşti, pregătiţi de Fane Nofitofici, cel care de la meciul de pomină de la Colibaşi a renunţat la una dintre cârje (!), conduc deja cu 4-2.

În câteva minute sunt informat cu desfăşurarea ostilităţilor până în momentul sosirii mele.

Băieţii au condus cu 2-0. Cum care băieţi?! Ai noştri, cei de la CS Baloteşti! După care, în urma unei faze, vorba cronicarului, care nu anunţa nimic, un fundaş a pus mâna pe minge în propriul careu, iar arbitrul a dat penalty pentru Turnu Măgurele şi l-a eliminat pe handbalist!

Apoi, unicul portar din lotul lui CS Baloteşti a comis-o din nou… 2-2! Şi cu om mai puţin pe teren.

A fost momentul în care tactul pedagogic al tandemului Ionel Preda – Fane Nofitovici a făcut, ca în multe alte situaţii, diferenţa!

Băieţii au înţeles rapid că dacă fac vreo boacănă azi o încurcă rău de tot, aşa că s-au mobilizat şi au marcat alte două goluri.

Stadionul “Rocar” e o ruină… Acum 15 ani, când funcţionam ca ofiţer de presă la echipa patronată atunci de Gheorghe Florea, arena era una cochetă. Stau chiar în spatele băncii de rezerve a oaspeţilor. Antrenorul de la Turnu Măgurele e un tip tuciuriu rău, de vârstă cu mine, cu părul creţ şi cu fizic încă de fotbalist.

Nu îşi cunoaşte jucătorii la care tot ţipă. Are în apropiere un ajutor, care îi spune cine e “numărul 9” sau “numărul 3”! Cică e la primul meci pe banca speranţelor din Turnu Măgurele.

Despre “numărul 11” a fost informat că a jucat la Steaua timp de doi ani. “A jucat la Steaua şi nu ştie să facă o preluare”, comentează antrenorul supărat.

rocar 5 antrenor

Omul a venit la Bucureşti cu fix 11 oameni. Dar uită de acest amănunt şi, la un moment dat, îl bălăcăreşte pe mijlocaşul său dreapta ameninţându-l într-un final cu schimbarea. “Dacă nu alergi, te scot”, zice tehnicianul întorcându-se spre bancă în căutarea unei rezerve salvatoare. Banca e însă goală.

Tuciuriul rămâne mască, realizează că tot lotul e pe teren, se întoarce către mijlocaşul ameninţat cu schimbarea şi strigă: “Nu te mai schimb, dar aleargăăăăă, băăăăăă, băiatuleeeee”. Şi mai zice ceva, dar nu înţeleg decât “mă-tii”!

Omologul său, prietenul Fane Nofitovici, fost jucător la Petrolul, se ţine într-o cârjă şi strigă la ai lui. Ţip la el să facă o schimbare, ceva!

“Domnule Adi, dacă ar trebui să schimb ceva, acela ar fi terenul! Nu vezi în ce condiţii jucăm?”, îmi răspunde iritat Fane.

Gazonul arenei din Berceni e praf. Ploile din ultimele zile l-au transformat în orezărie. Acum 15 ani, când eram ofiţer de presă la Rocar, de teren se ocupau doi oameni, care locuiau cu familiile chiar în incinta stadionului, iar terenul de joc arăta impecabil. Am auzit că unul dintre băieţi, cei doi erau fraţi, a murit. “Din cauza băuturii”, mă informează un vechi fan al Rocarului.

Meciul curge spre un deznodământ aşteptat, victoria clară a gazdelor.

Agăţat de gard, antrenorul de la Turnu Măgurele stă la taclale cu noi. Deapănă amintiri din perioada în care juca la Alexandria alături de “unul” Voicilă, pe care eu l-am prins evoluând şi chiar l-am admirat. Voicilă ăsta a fost convocat la naţională deşi juca în “B”, la Rulmentu Alexandria!

“Ce vremuri”, zice oftând tuciuriul. “Ce fotbalişti erau pe vremea mea, ce gazon avea Rocarul”. Îi spun că Voicilă era fotbalist, e de acord cu mine, dar mă contrazice în privinţa convocării acestuia la naţională. “Au fost alte chestii la baza convocării”, spune el enigmatic! Nu dezvolt subiectul. Invidie tipic teleormăneană, ar zice prietenul Sorin Breazu!

Lângă mine, în tribună, e unul dintre fundaşii de la CS Baloteşti. Viorel, cel care după 0-7 cu CS Mioveni i-a zis prietenului Ionel Preda: “Nea Johhny, mă las”.

A citit ce am scris după acel meci şi îmi reproşează că nu i-am dat numele.

“Am vrut să te protejez”, îi răspund.

Tot în tribună e unul din cei doi fraţi gemeni aduşi de Johnny în iarnă la echipă. A luat “roşu” la ultimul meci. Gurile rele spun că de fapt fratele lui a fost cel eliminat, dar arbitrii au încurcat legitimaţiile.

Faza asta îmi aminteşte de fraţii gemeni Anton şi Dumitru Munteanu de la Petrolul, doi dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut vreodată Ploieştiul şi pe care am avut onoarea să-i cunosc.

Meciul se încheie cu victoria meritată a gazdelor, scor 4-2. N-am prins niciun gol, dar am prins esenţa partidei!

Analiza jocului e făcută, în prezenţa mea, de Johnny şi de Fane la o cârciumă din cartier, toţi trei având în faţă câte patru mititei, câte o bere şi o farfurie imensă cu fasole bătută.

Fane vorbeşte despre tactică. Ca şi Johnny, am impresia că omul ăsta se iroseşte, dar asta e viaţa. Maşina lui Fane, un vechi “Cielo” lovit pe toate părţile, e plină de cărţi despre fotbal.

rocar 6 fane

Am asistat la câteva şedinţe tehnice conduse de Fane şi am rămas uimit de câte lucruri ştie. Copiii, cei mai mulţi dintre ei, îl înţeleg, dar nu reuşesc să pună în practică cele învăţate. Atâta pot.

Îl însoţesc pe Johnny înapoi la stadion. La “Rocar”.

De la ora 17.00 are loc primul antrenament al proaspăt înfiinţatei Asociaţii Sportive Benfica Bucureşti!!! E un moment istoric şi n-am cum să ratez aşa ceva.

Am mai scris despre Johnny, aşa că nu mai insist, doar reamintesc unele amănunte. Johnny a stat în Portugalia aproape un deceniu. A muncit şi s-a dus la meciurile celebrei echipe Benfica Lisabona, reuşind chiar să intre în anturajul acesteia.

Iar Benfica i-a solicitat apoi ajutorul lui Johnny al meu la toate acţiunile clubului lusitan în compania echipelor româneşti. Prietenul Ionel Preda a fost alături de Benfica la meciurile vulturilor cu Dinamo, cu CFR, cu Oţelul. Şi acasă şi în deplasare.

Johnny, care ştie portugheza la perfecţie, e prieten cu Rui Costa, cu preşedintele Luiz Filipe Vieira, dar şi cu David Luiz, acum la PSG. Îi sună periodic pe aceştia, iar oamenii nu doar că îi răspund, ci îl şi sună înapoi atunci când nu pot vorbi în momentul apelului! Johnny a fost amic inclusiv cu marele Eusebiu. Aşa l-am cunoscut şi eu pe Eusebio.

Johnny are un vis, ca să revin la subiect: o colaborare cu Benfica, aici, în România.

E membru cotizant al clubului portughez, a organizat de ani buni un fan club, dar acum, mai mult ca oricând, vrea ceva oficial.

A înfiinţat Asociaţia Sportivă Benfica Bucureşti. A dat sfoară-n ţară şi aşteaptă acum copii la instruire după metodele de la Benfica!

rocar 3 benfica rocar 4 benfica

Azi, la “Rocar”, are loc primul antrenament din istoria grupării Benfica Bucureşti. Johnny, care a urmat mai multe cursuri de antrenori organizate chiar de Benfica Lisabona, în Portugalia, stă pe margine. L-a chemat să conducă această şedinţă de antrenament istorică pe un prieten, Emil Stanca, fost jucător la Rapid, în prezent secund la echipa mare a Baloteştiului, în “B”!

Emil are 25 de ani. A renunţat la fotbal şi de câţiva ani munceşte pe brânci ca să devină antrenor mare. E tobă de fotbal. S-a oferit voluntar, ca şi mine, în proiectul “Benfica Bucureşti”.

rocar 7 emil rocar 8 emil antr

Deşi nu are decât doi copii la antrenament, Emil îşi vede de treabă. Cei doi juniori, unul de 8 ani, altul de 10, ştiu cu mingea. Fac de câţiva ani fotbal, dar, îndemnaţi de părinţi, au venit la Benfica Bucureşti.

Pe acelaşi teren de la Rocar, dar într-un alt colţ, se antrenează vreo 20 de copii. Antrenorul urlă la ei, îi înjură. Şi asta de faţă cu părinţii, care, surprinzător, nu comentează. Retardatul care se crede antrenor le explică copiilor un exerciţiu. Nu îl înţeleg nici măcar eu, atât e de complicat! Cred că nici el n-ar şti să-l mai explice a doua oară. Primul copil plecat în “circuit” se încurcă după doar câteva secunde. “Boule, idiotule”, strigă pedagogul.

Mă doare capul! Mă întorc spre cei doi copii de la Benfica Bucureşti. E altă lume!

Johnny a adus din Portugalia, pe banii lui, un rând de echipament al Benficăi. Pentru un întreg lot de juniori. Şi mingi!

Proiectul lui Johnny e unul unic în fotbalul românesc. Dacă va avea viitor? Doar bunul Dumnezeu ştie! Asta i-am zis şi prietenului Johnny, care, albit de miştocăreala din societatea şi din fotbalul românesc, încă mai visează.

rocar 9 cu johhny rocar 10 apus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *