Reportaj. O zi la măcelărie. Am făcut-o şi pe asta!

piri 1 piri 4

Sar din pat ca pe vremea când făceam armata la Pompieri şi auzeam alarma. De data asta însă n-am avut nevoie nici de sirenă şi nici de deşteptător.

Mă uit la ceas. E abia 5.00. AM, adică! Mă liniştesc. Piri vine să mă ia la treabă pe la 6 şi jumătate.

N-am dormit decât vreo patru ore, dar nu mă simt obosit. Aseară am fost în vizită la măcelăria bunilor prieteni Piri şi Mitică, bulgari de-ai mei.După ce “am servit” un şpriţ, le-am cerut permisiunea să vin a doua zi să lucrez alături de ei. Să văd şi eu cu ce se mănâncă meseria asta. Să văd cum stă treaba la o măcelărie în ziua de Ajun, când românul face cumpărături pe ultima sută.

De când s-au născut, băieţii ăştia doi, Piri şi Mitică, doar asta fac, măcelărie. Până acum vreo doi au ţinut o prăvălie, undeva pe la Sălăjan, alături de un unchi al lor, Dorel. Acolo ne-am şi cunoscut. Şi am rămas prieteni.

La un moment dat, Piri şi Mitică s-au decis să o ia pe cont propriu. Au închiriat un spaţiu într-un complex aflat la intersecţia străzilor “Câmpia Libertăţii” şi “Baba Novac” şi de atunci trudesc. De dimineaţă până seară.

Merg des pe la ei, aşa cum o făceam şi pe vremea când munceau la Sălăjan. De ani buni cumpăr cele de trebuinţă de Sărbători, fie Paşte, fie Crăciun, doar de la ei. Am mai scris despre micii lor, despre cârnaţii şi mai ales despre caltaboşul lor. Ultimul, caltaboşul, îmi stârneşte melancolie. Doar mama îl mai făcea aşa bun…

Imi iau cafeaua şi pornesc spre balconaşul de la capătul holului să o savurez. Şi să beau şi nişte tutun, aşa, pe stomacul gol.

Mă uit în permanenţă la ceas. Nu vreau să mă fac de râs. Toni, vecin cu mine aici în Mexic, care le mai dă din când în când o mână de ajutor prietenilor mei, a făcut pariu că nu mă voi trezi. Nu mă cunoaşte!

Imediat după 6.00 cobor în faţa blocului. M-am îmbrăcat lejer, într-un trening obosit, cumpărat acum mulţi ani de la Londra. De pe “Oxford Street”, tati! A fost la reduceri.

Piri apare cu “Peugeot”-ul lui de marfă cu două locuri. “Ce faci, tati? Eşti gata?”, mă abordează el. “Apt serviciu militar”, răspund regulamentar. Îl urcăm şi pe Toni, vecinul meu din Mexic, în dubă şi pornim spre măcelărie.

“Gică unde e?”, întreabă Toni. “Să-l ia dracu’! L-am sunat, dar nu răspunde. Şi pe Cosmote l-am sunat, degeaba. A băut aseară. Vine el cu RATB-ul”, zice Piri.

Gică e “calfă” cu program de gravidă la măcelăria prietenilor mei! Gică are undeva pe la 60 de ani, dar a muncit vreo 80! N-am văzut la niciun om palme mai mari ca ale lui Gică. Are, practic, două lopeţi. “Gică, ai fost boxer, ai tras la rame? De unde pana mea ai mâinile astea aşa mari?”, îl întrebam odată pe Gică, iar el răspundea simplu: “Tată, am arat cu plugul”!

piri 5 piri 2

E încă întuneric afară. La prăvălia bulgarilor e însă forfotă. A apărut şi Mitică, stă undeva în apropiere, Adina şi Flori, fetele care muncesc la prăvălie.

“Tati, fă-te-ncoace!”, zice Piri. Primesc halat şi şorţ noi! “Hai, la treabă”, strigă Piri la toată lumea.

“Bă, Adi, dă-l în mă-sa de feisbuc. Fă-te util! Ai venit la muncă sau la discotecă?”, mă ia la rost Toni, după care porneşte spre magazia din spatele prăvăliei, unde se apucă de lebăr şi de cârnaţi.

Încerc să mă fac util. Din frigidere sunt scoase lăzile cu produse. Mă apuc, alături de Piri şi de fete să aranjăm vitrinele. “Toba trebuie să vină. Mai avem câteva pulpe de porc, să dea Dumnezeu să terminăm azi toată marfa şi să stăm şi noi liniştiţi două zile”, vorbeşte, parcă de unul singur, Piri.

Apar primii clienţi. Sunt oameni din cartier, care s-au ataşat de băieţi, dar şi alţii care vin de departe, doar pentru că au trecut întâmplător vreodată pe la prăvălie, le-au plăcut produsele, iar acum cumpără doar de la bulgari.

“Aveţi jumări?”, întreabă o doamnă. “Acum se fac! Mai durează Dacă aşteptaţi vă servim, iar azi jumările sunt pe gratis”, anunţă Piri.

“Adi, vezi ce vrea doamna”, mă îndeamnă Piri. “Doamnă, omul e ziarist! Face practică la noi. A venit şi el să vadă cum stă treaba cu măcelăria! Aţi mai auzit de aşa ceva? Cum, nu ştiţi cine e? E Adi Dobre! N-aţi auzit? Eee, o să auziţi de acum înainte! Face un reportaj despre noi”, turuie Piri.

Felul lui de a fi atrage clienţii. Mitică e mai liniştit. Cei doi se compensează. De când fac treabă împreună nu s-au certat nici măcar o dată. Păi nici n-ar avea pe ce! Nu s-au îmbogăţit. În schimb, muncesc de dimineaţă până seară, 7 zile din 7, şi, în afara familiilor lor, mai au responsabilitatea angajaţilor, cele două fete, şi a celor care îi mai ajută din când în când.

Vitrinele sunt şterse în permanenţă. Totul trebuie să fie curat. Marfa trebuie să arate bine şi să fie prezentată clientului regulamentar. În prăvălie nu găseşti doar carne şi produse din carne, ci găseşti de toate: legume, lactate de tot felul, apă, băutură, murături, varză murată, etc, etc. Vine omul ca la Hypermarket!

Încerc în continuare să mă fac util. Spăl tăvi, cuţite, şterg tejgheaua, muncă necalificată! În schimb, vorbesc mult! Povestesc! Iar lui Piri îi place al dracului de mult să-mi asculte poveştile.

Muşteriii vin şi pleacă, cei mai mulţi încărcaţi. Unii mustăcesc la te miri ce, alţii mulţumesc până dincolo de pragul prăvăliei!

Au trecut câteva ore de când “trudesc” la măcelăria bulgarilor mei, iar moralul e încă bun! Am băut o cafea, Piri a pus de o gustare. E bine!

Am surpriza să-l zăresc intrând pe uşă pe domnul Horia Ghibuţiu, unul dintre oamenii care mi-au marcat în mod fericit cariera jurnalistică! Stă prin zonă şi vine de multă vreme la băieţii mei. Ghibu, aşa cum îi zicem noi, merge agale, târând uşor un picior. Mă bucur de revedere şi îl abordez abrupt, în stilul meu: “Domnule Ghibuţiu, veniţi ori de la fotbal, ori de la femei”. Ghibu se apropie şi îmi şopteşte: “Nu, tati, m-am operat de hernie”!

piri 8 piri 9

Surprins şi el de noua mea postură, Ghibu zăboveşte ceva vreme prin prăvălie, timp în care povestim, după care pleacă acasă fără marfa pe care o achitase!

A fost nevoie de intervenţia promptă a altui domn, Alin Paicu de această dată, primul meu şef din presă, la Evz fireşte, să facă un gest! Să vină la prăvălie, pentru că locuieşte şi el tot în zonă, să ia marfa şi să o ducă acasă la cumpărătorul “uituc”! Şi operat pe deasupra!

Era să uit!

Domnul Alin Paicu a profitat de prezenţa la Măcelărie şi a achiziţionat două “kile” de cârnaţi. Apoi, după un telefon acasă, a mai luat şi nişte vită şi nişte … nu mai ştiu ce. A plecat şi el încărcat. Cu bunul său simţ recunoscut, Alin Paicu a fost în stare să mulţumească şi să zică “ştiţi, dar nu trebuia” şi la ce plătise şi la ce Piri al meu i-a făcut cadou!

Mitică circulă, încolo şi încoace. E nebunie, doar e ziua de ajun. Piri îmi povesteşte despre meseria asta de măcelar, în timp ce dă gata pulpă după pulpă! De porc! Îl cronometrez! Nu îi ia mai mult de un minut pentru fiecare pulpă! E incredibil. Duce marfa apoi, pe categorii, în vitrină şi îmi zice: “Adi, noi facem preţurile ca să mănânce toată lumea, frate, mă-nţelegi?”. Ce-mi place vorba asta: “Să mănânce toată lumea”.

Am uitat să spun: a apărut şi Gică. N-a vorbit cu nimeni. A deschis televizorul, l-a dat pe “Etno” şi s-a apucat de treabă!

Trece ora prânzului, iar lumea roboteşte în continuare. Nu e loc de odihnă. Mai ies la o ţigară, mă mai duc să văd cum stăm cu producţia de cârnaţi, într-un cuvânt, reuşesc să mă mai fofilez!

Darius, cumnatul meu, a sosit tocmai din Drumul Taberei! Vine în fiecare an, trimis de soră-mea Lea, în primul rând pentru caltaboş. Paul Ciocoiu, cu care am fost coleg la Evz, impresionat de pozele postate de mine pe “feisbuc”, îşi anunţă vizita: “Tati, vin după cârnaţi, prea arată bine”! Paul vine, însă pleacă acasă cu de toate. Inclusiv cu jumări! Gratis, aşa cum a promis Piri!

Piri îmi şopteşte din când în când, atunci când e cazul, amănunte despre unul sau altul dintre clienţi. Îi cunoaşte aproape pe toţi. Sunt oameni de diverse categorii. Şmecheri-şmecheri, şmecheri mai puţin şmecheri, intelectuali, sportivi, oameni rataţi, pensionari, ziarişti, foşti ziarişti, etc, etc! Vorba lui Piri: “Trebuie să mănânce toată lumea”!

“Tati, ştii cine m-a sunat? Adrian Enache, tati, trece pe aici”, îmi zice cu voce tare Piri. “Megastarul”, aşa cum îi place artistului să se “auto-alinte”, e client vechi al prietenilor mei.

piri mega piri evz

După vreo oră, timp în care am uitat de anunţata vizită a “megastarului”, acesta apare! Spre satisfacţia gazdei!

Îl ştiu pe Adrian Enache de multă vreme. Nu mă omor după muzica lui, mărturisesc faptul că nici nu îi prea cunosc repertoriul, dar e un tip simpatic. L-am cunoscut mai bine pe la acţiunile comune ale naţionalelor ziariştilor şi artiştilor, unde cu onor activăm amândoi!

“Megastarul” e în drum spre Botoşani, la “o combinaţie”. Are, dacă am văzut bine, un Mercedes. Se învârte de un cozonac, de un kil de cârnaţi, dă autografe pe două CD-uri şi o întinde!

Marfa e pe terminate. Piri şi Mitică amână închiderea prăvăliei cu câteva ore. Clienţi întârziaţi bat la uşă. “Cum să nu-l primeşti pe om? Spune şi tu, pe bune. Cine ştie ce probleme l-au blocat până la ora asta, iar mâine e Crăciunul”, zice Piri. Iar oamenii pornesc spre case mulţumiţi.

În sfârşit, obloanele sunt coborâte! Treaba nu s-a treminat însă. Curăţenie generală, tati! Se spală frigidere, vitrine frigorifice, tot, tot! E cărat afară buşteanul pe care se tranşează carnea. Gică şi Toni, care de dimineaţă, după venirea lui Gică la treabă, se ciondănesc, ajung la conflict deschis. Nu sunt în stare să cadă de acord asupra modului în care buşteanul trebuie cărat afară. Iese cu scântei!

Curăţarea buşteanului durează şi ea 40-45 de minute. Scăpaţi însă de tensiunea vânzării, şpriţul îşi face apariţia printre muncitori!

piri 7piri 6

O dăm pe glume în timp ce facem curăţenie, ne facem complimente unul altuia, ne urăm de bine!

N-am uitat de Flori şi de Adina, fetele de la prăvălia bulgarilor. Muncesc săracele pe brânci, dar într-un mediu în care nu te simţi inferior nimănui. Să le dea Dumnezeu sănătate.

Simt cum oboseala mă cotropeşte! Realizez că stau în picioare de mai bine de opt ore! Dar mă simt incredibil în mijlocul acestor oameni.

Piri mă duce acasă, în Mexic. Cu de toate în traistă! “Tati, nu m-ai făcut de râs”, îmi zice Piri la destinaţie. “N-aveam voie, tati”, îi răspund!

Urc scările spre etajul doi, apoi o pornesc pe culoarul fără sfârşit parcă al căminului din Mexic. Ajung în faţa celulei numărul 207. Îl aud de afară pe Tommy cum mă ceartă!

Deschid uşa şi îi zic lui Tommy: “Tati, am făcut-o şi pe asta”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *