România, încotro?

Parcă niciodată corupţia n-a fost atât de mare în România ca acum. La absolut toate nivelele, în toate domeniile, în toate păturile sociale, toată lumea cere şpagă, face trafic de influenţă, iar cumetriile şi nepotismul au ajuns politică de stat şi materii obligatorii în grădiniţe şi şcoli. Oriunde te uiţi, descoperi tentacule ale corupţiei.

“Ce-ai păţit, mă? Ţi-a luat carnetu’? Las’, bă, că-l sun eu pe domn colonel. Se poate? Ce dracului, păi e de-ai noştrii”, îl auzeam pe unul azi dimineaţă la colţul blocului strigând în telefon.

“Băi, Cutărescule, vezi că oamenii tăi vor să scrie ceva nasol despre Icsuleasca. Păi, cum ne-a fost vorba? Să nu apară nimic, că, vorba aia, ne cunoaştem de atâta vreme”, se aude în telefonul nu ştiu cărui redactor şef.

Unele dialoguri de acest gen mi-au ajuns deja la urechi, pe cele mai multe însă doar mi le închipui. Îmi imaginez, stând de vorbă cu unul şi cu altul, ce e prin justiţie, în politică sau în alte domenii la fel de grele, unde românul întreprinzător poate da tunuri.

Trăim vremuri grele, vorba unui amic. Vremuri în care spiritul de clan e mai viu ca oricând.

Mă uit în presă, domeniul meu de activitate. Un domeniu de activitate plin de impostori, care ocupă funcţii şi care au putere de decizie. Impostori care fac pui, iar puii sunt copii fidele ale unor indivizi cu spinările cocoşate, cu limba aspră şi cu incultura drept principală virtute. Dacă nu faci parte dintr-o gaşcă, dacă nu ai prieteni potriviţi, atunci îţi poţi lua adio de la a face ceva bun, de la a lucra cinstit, corect şi onest.

Trăim vremuri în care criteriul principal de selecţie e pupicurismul. Competenţa a ajuns un defect major. Nu te ajută cu nimic. Nu mai impresionează nici cultura generală, nici educaţia, nici puterea de muncă, nici dorinţa de a face bine.

Oamenii s-au transformat în roboţi, în funcţionari publici fără chef şi fără pasiune. Vin la muncă la oră fixă, pleacă la oră fixă. Închid uşa şi uită total de îndatoriri până a doua zi, când intervine rutina. Uneori îi invidiez pe aceşti oameni capabili să-şi vadă şi de viaţa lor, fără ca stresul serviciului să-i afecteze în vreun fel.

Şi nu le e teamă că vor rămâne fără serviciu. Sau dacă slujba liniştită le e cumva în pericol, se apelează imediat la relaţii, la prieteni, la “famiglie”. Şi se descurcă, vorba lui Toma Caragiu.

Mă întreb adeseori. România, încotro? Încotro cu o generaţie tânără în mare parte cu rezultate şcolare dintre cele mai catastrofale, fără cultură generală? Încotro cu o clasă politică putred de coruptă? Încotro cu un sistem sanitar demn de secolul XIX? Oare unde vom ajunge cu educaţia din ziua de azi, educaţia din şcoli, educaţia din familie?

România, încotro?

3 thoughts on “România, încotro?

  1. Stiu exact ce simti.
    Nu ma asteptam ca blogul tau sa ia o turnura atat de trista.
    Uneori cand ajung in firma, imi inchipui ca am o bata de lemn pe care o gasesti la toate artizanatele si dau in stanga si in dreapta, fara mila. Cred ca nu sunt singurul.
    Toate cele bune,
    Ronaldo

  2. Off topic

    Am urmarit in direct Leeds-Derby si mi-a placut comentariul vostru. A fost o placere sa vad un meci din Championship comentat de tine si de Boca. Poate ca ar fi meritat sa amintiti ca Iencsi a dat probe la Leeds in 2007. Asta ca sa vada lumea cat de greu e sa joci la rivalii lui United.
    Acum ma pregatesc de Lyon-Monaco cu D.Niculae tituar la debut.Poate ar fi bine sa mai scrii pe blog ce meciuri comentezi si o mica avancronica asa cum faceai odata. Ar fi bun un loc unde sa comentam meciurile cei ce viziteaza pagina ta, sa ne dam cu parerea… Asta daca ai timp.

    Toate cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *