simona

Românul s-a născut specialist! Specialist în toate, tati!

„Adi, ce știi să comentezi?! La ce te-ai băga?!”, mă întreabă Andi Villara, numit de curând șef la Sport 1, post TV maghiar venit pe piața din România. Era vara anului 2006, sper să nu greșesc. Sau 2005, nu mai țin minte, nici nu contează.

„Adi, ce ai putea să comentezi pentru Eurosport?!”, mă întreba Arnold Cobilanschi, șef la Eurosport. Asta se întâmpla cu trei ani și jumătate în urmă. Asta țin minte!

„Fotbal și box”, acesta a fost de fiecare dată răspunsul, deși, la vârsta mea, cu experiența mea, cu, scuzați lipsa de modestie, cultura mea generală, aș fi putut spune, ca și alții, ca mulți alții: „Orice, tati! Pot comenta toate sporturile, inventate sau în curs de inventare”!

Nu am zis însă niciodată asta, deși, de-a lungul carierei mele am fost rugat să comentez și alte sporturi. Hochei, și pe gheață și pe iarbă, atletism,  polo, sărituri cu schiurile, rugby, chiar și badminton ori sepak takrau, sportul despre care voi susține că e unul dintre cele mai spectaculoase din lume.

Nu m-am bătut vreodată cu pumnul în piept că sunt vreun mare comentator. Mi-am făcut meseria cât am putut de bine. Am înnebunit însă de fiecare dată când am ascultat comentarii făcute, așa, la caterincă. Și, slavă Domnului, sunt destui cei care își bat joc de meserie, conștient, dar mai ales inconștient, având impresia că sunt urmașii lui Cristian Țopescu ori ai lui Ilie Dobre. Am făcut mișto pomenind al doilea nume!

Mi-am permis să-mi dau cu părerea despre cei care scriu și despre cei care comentează, atrăgându-mi antipatii, pentru că asta fac de mai bine două decenii, scriu și comentez. De pe urma acestei activități îmi achit facturile lună de lună. Uneori la două-trei luni!
Mărturisesc însă faptul că suport mult mai ușor un comentator prost, ori un jurnalist „stângaci”, decât un chibiț care stă în fotoliu cu berea în mână sau în fața calculatorului mâncând semințe și care își depășește adesea atribuțiunile de simplu telespectator ori de cititor. Cei mai mulți stau liniștiți la adăpostul unui pseudonim (această practică era des întâlnită mai ales pe vremuri), pe bloguri ori aiurea, pe rețelele de socializare, având deja aura de „critici”, aură cucerită scriind la greu, cu greșeli gramaticale grave, despre meserii pe care nu l-ar fi făcut-o vreodată. Și-ar fi prins urechile la prima frază, scrisă ori vorbită, ar fi făcut ruptură musculară după primul pas.

Noi, românii, însă, ne pricepem la toate. Devenim peste noapte cei mai fini cunoscători în domenii despre care cu o zi înainte nu știam nimic. Criticăm, ce pana mea! Nu există în lume critic mai mare decât românul. Îl criticăm pe instalatorul care tocmai ne-a reparat țeava, pe doctorul de la care tocmai ce am ieșit din cabinet, pe ăla de ne spală mașina, pe vânzătorul de la buticul din colț, pe cutare comentator, pe cutare jurnalist ori politician. Ne pișăm pe toată lumea, tati.

Mă întorc la sport, domeniu aflat în ADN-ul românului, deși tot mai puțini dintre noi mai fac sport. Îl practicăm însă pe „feisbuc”, pe „tuităr”, pe bloguri, dându-ne cu părerea despre toți și despre tot. Suntem cei mai șmecheri, noi, ăștia, „formatorii de opinie”. Orice eveniment sportiv e un prilej de a asista la un spectacol macabru al comentatorilor de ocazie, al analiștilor înnăscuți. Înjurăm la greu, criticând prestația lui „X” sau a lui „Y”, dăm cu barda în comentatori, după care, la câteva zile, când performanțele lor sunt pe placul nostru, îi pupăm în fund. Ne declarăm atașamentul etern față de cei pe care îi suduiam ieri sau alaltăieri.

Simona Halep e cel mai important subiect al românului în ultimele zile, de când a început turneul de la „Roland Garros”. Apropo de Roland Garros, fără ghilimele! Câți știu cine a fost Roland Garros?!
„Ce legătură are, bă, retardatule?!”, ar spune comentatorii de ocazie! Au dreptate aici!

Nu știu dacă mi-am dat cu părerea vreodată despre prestațiile Simonei Halep. Am scris despre ea, pe vremea când lucram la Evenimentul zilei, când mulți nici nu auziseră de constănțeancă. Nu mai contează. Nu am scris altfel decât ca ziarist, pentru că nu mă pricep la tenis atât de bine.

Nici nu vreau să știu ce s-ar fi întâmplat dacă Simona ar fi pierdut meciul cu Elina Svitolina, când Halep a revenit de la 1-6 și 1-5! De câte ori cei care o ridică în slăvi acum pe Simona, care e aproape de a-și împlini un vis, acela de a cuceri un turneu de Grand Slam, nu au înjurat-o pe biata jucătoare?! Aoleu!!! Și n-au pus în viața lor mâna pe o rachetă de tenis și, mai ales, nu au făcut în viața lor nici 0,01 la sută din sacrificiile făcute de Simona Halep. Îi numără doar banii și îi critică „forehand”-urile și „back-hand”-urile fără să știe cu adevărat ce înseamnă acești termeni.

Citeam zilele trecute părerea unui jurnalist bătrân despre meciurile Simonei Halep la turneul parizian. Îi dau și numele, nea Lucică Oprea. Omul ăsta are tot dreptul din lume să scrie și să vorbească despre sport, nu doar despre tenis. Avea doar câteva citiri și câteva „șăruiri”. În schimb, am constatat că părerile unor amatori, comentarii fără sare și piper, făcuseră vâlvă pe internet.
Citiți-i, tati, pe nea Lucică Oprea și pe alții care au dreptul să scrie despre sport, care fac asta  echidistant și în cunoștință de cauză, nu pe toți boschetarii.

Asta e, tati. Gata! Mi-am dat și eu cu părerea! Doamne, câte înjurături îmi voi lua! Ce mai contează, însă?! Să vedeți câtă „UE” îmi voi atrage după ce jurnalul meu va vedea lumina tiparului. Nu mai e mult, o săptămână!

PS: ați constatat faptul că nu am comentat despre faptul că Eurosport a vândut, așa am auzit, drepturile pentru finala de mâine, de la Roland Garros. Aia cu Simona Halep!
foto: hotnews. așa am găsit semnată poza pe net!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *