rtv

S-a dus dracului școala, tati! A înghețat!

Sunt baricadat în bucătărioara mea din cartierul Pieptănari. Micuța încăpere e refugiul preferat, nu doar de când a venit iarna. Scriu, citesc, muncesc, ascult muzică, mai vizionez un film, mai beau un tutun, uneori câte un șpriț, acesta din urmă, țin să precizez, doar seara, după program, și în cantități moderate.
Bucătărioara e cel mai călduros loc din casă în acest anotimp. E gara mea, aeroportul meu, portul meu, pe aici, prin bucătărie, îmi sosesc vizitele de pretutindeni, de aici îmi decolează gândurile spre cele mai diverse destinații.

Sună telefonul aflat la încărcat. „Bună, tati! Vreau să te întreb ceva”, aud de la celălalt capăt al „firului”. „Care ești acolo? Alexandra sau Larisa?”, vine replica. Niciodată nu recunosc fetele la telefon. „Sunt eu, Alexandra. Tati, nu știu ce să fac? Să fiu fericită sau tristă?”, spune cea care se recomandă a fi Alexandra, și care continuă: „în grupul nostru de pe <uațap> se zvonește că nu facem școală până luni. Tu ce știi?!” 
Tocmai avusesem o convorbire cu Ochi Frumoși pe această temă. Așa am aflat, oficial, înaintea fetelor mele că școlile din București vor fi închise până luni. „Păi, tati, ce răspuns te va face fericită?”, zic, deși bănuiam, după care le confirm bănuielile: „Nu, nu se face școală săptămâna asta”. Aud chiuituri, aplauze! Nici măcar „la revedere” nu îmi mai spune Alexandra.

Așa sunt copiii! Ce, noi, ăștia de facem azi pe filozofii, pe tocilarii de ocazie, pe elevii emineți, deși nu am fost toți, nu ne bucuram atunci când se întâmpla să nu „băgăm” școală? E adevărat, nu atât de des.
Îmi amintesc cum, în primăvara lui 1977, când școlile au fost suspendate preț de câteva zile după cutremurul din 4 martie, am salutat în secret împreună cu alți băieți de pe Găgeni 88 calamitatea care tocmai ni-i luase pe Toma Caragiu, pe Doina Badea și pe ceilalți, dar ne acordase o nesperată mini-vacanță.

Revin la fetele mele, pe care le consider două eleve model, adică deștepte, silitoare, cuminți, cu respect față de școală, față de profesori. Și, cu toate astea, fetele mele au făcut chef la aflarea veștii că nu vor merge în această săptămână la școală.

Ce mă îngrijorează e faptul că doamna Firea, primarul-general care a luat decizia închiderii școlilor, a mai câștigat câteva viitoare voturi din partea tinerei generații. Nu, voi avea grijă personal, Alexandra și Larisa nu o vor vota vreodată pe fosta mea colegă de breaslă, dar ea, doamna primar, s-a gândit probabil și la viitor. La viitorul ei politic, se-nțelege.

Citesc amuzat feisbucul, pe care îl iubesc din ce în ce mai mult pentru eterogenitatea lui dementă. Parcurg sutele de postări ale părinților legate de acest subiect. Dialogurile, povestirile, părerile, replicile sunt colosale. Prefer să nu comentez, pentru că, repet, și eu mă bucuram atunci când nu făceam școală și, să mă ia naiba, învățam inclusiv sâmbăta. Și nu am cum să uit când, mai târziu, în facultate, pe 3 ianuarie, la ora 8.00, aveam curs, de obicei cu cel mai al dracului profesor, unul care făcea prezența la sânge, în timp ce noi, rupți de oboseală, încă mai aveam în timpane muzica de la Revelion și în burtă, nedigerate, bunătățile consumate fără restricții în noaptea dintre ani și în serile următoare.

Mărturisesc, în același timp, că nici „nemersul” la școală (ca să folosesc, așa, o expresie de politician!) nu e în regulă, așa cum nu sunt multe în țara asta.
Da, așa e, cum scriu unii, pe vremuri elevii înghețau în mijloacele de transport, înghețau în sălile de clasă, iar unitățile de învățământ nu se închideau. Erau însă alte vremuri, tati. Acum țipăm în gura mare că s-au închis școlile, dar nu le luăm odraslelor din mâini „leptopurile”, tabletele, telefoanele deștepte, nu îi mai ducem la sport, nu mai avem timp pentru ele, nu le mai facem educație, pentru că, nu e așa, suntem ocupați, avem obligații profesionale.

Educația de bază a urmașilor stă, până la urmă, în mâinile noastre. Școala? Școala nu mai e ce a fost odată… S-a dus dracului, tati! A înghețat, ca salariul meu la Evenimentul zilei acum trei ani. Încă e înghețat, el, salariul…

Deschid televizorul și, în timp ce butonez ca să ajung la canalele mele preferate, mă opresc pe cele de știri. Intru din când în când pe diversele site-uri ale ziarelor care încă supraviețuiesc. Acolo, la televiziunile de știri și pe online-ul diverselor publicații, redescopăr de fiecare dată tragedia școlii românești.

La cât înjurăm societatea românească, copiii noștri au tot dreptul să se bucură că nu merg la școală, iar noi să ne înfuriem sau să aplaudăm, în funcție de tabăra din care facem parte, decizia doamnei primar general.
Mi-am dat și eu cu părerea, tati!

foto: www.romaniatv.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *