1387

Sărbători Fericite, tati! Nicicând românul nu e mai mitocan ca în această perioadă…

Pe vremuri aveam un jurnal în care scriam. Erau anii adolescenței. Țin minte că așteptam cu nerăbdare clipa în care făceam în scris, doar pentru mine, bilanțul anului care se pregătea să treacă în uitare. Și îmi mai amintesc faptul că de fiecare dată, sau aproape de fiecare dată, îmi dădea cu minus! Era, probabil, un mod de a mă ambiționa, un mod de a mă obliga să ridic ștacheta. Cu câte un centimetru, ca Iolanda Balaș în vremurile sale bune.

Apoi, mi-am mutat inventarul de sfârșit de an, aici, pe blog. Îl făceam astfel, în premieră, public. Nu mereu, recunosc asta. Uneori bilanțurile le făceam, ca și în anii liceului, doar pentru mine.

Anul 2016 a fost anul în care sora noastră cea mică, Gianluca, s-a dus, la doar 31 de ani, alături de părinții noștri, acolo, în cimitirul ăla nenorocit de lângă Rafinăria Teleajen. M-aș putea opri aici și sunt convins că nu m-ar condamna nimeni dacă aș cataloga 2016 ca fiind un an de tot rahatul.

2016 a fost pentru subsemnatul, într-adevăr, un an agitat, marcat de această tragedie, a dispariției Gianlucăi, o tragedie cu multe întrebări ce vor rămâne fără răspuns. Viața m-a învățat însă că trebuie să lupt, să fiu pozitiv, să fiu bun, să fiu înțelegător, să ajut, să nu rămân singur. Și asta, jur, am încercat să fac și în acest an. Nu știu dacă am reușit, habar nu am, dar m-am străduit, în ciuda factorilor de mediu potrivnici.

2016 a fost anul în care mi-am întărit cazematele vechilor prietenii, am deschis porțile altora, dar și un an în care am dat „delete” negativiștilor. A fost anul în care, în sfârșit, am terminat cartea la care scriu de ceva vreme. Poate 2017 va fi cel al apariției, nu știu.

Am scris aceste rânduri în ajun de Crăciun, una dintre Sărbătorile frumoase ale creștinătății, un eveniment pe care îl percepem diferit. Sunt mulți cei care văd în Sărbătoarea Crăciunului exact ce trebuie. La fel de mulți însă sunt cei pentru care Crăciunul nu reprezintă altceva decât un nou prilej de chiul de la cotidian, oportunitatea de a-și etala public carențele în educație. Să fie sănătoși, tati! Pentru că e democrație și urâm, nu e așa (!), orice formă de dictatură, însănătoșirea morală a semenilor noștri nu poate fi făcută cu forța, cu biciul, ci prin exemplul celor din prima categorie.

Știu, e greu. Mă uit pe stradă și îmi dau seama cât de dificil e să educi poporul. Am impresia că nicicând românul nu e mai mitocan ca în această perioadă…

Sărbători Fericite, tati! Și un an 2017 cu sănătate și dor de viață!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *