Scrisoare deschisă. Domnule preşedinte, domnule prim-ministru, am rămas fără butelie…

butelie butelii-aragaz

Domnule, preşedinte, domnule prim-ministru, doamnelor şi domnilor politicieni, am rămas fără butelie! S-a terminat GPL-ul din ea!

Partea bună e, doamnelor şi domnilor, că am stabilit un nou record de longevitate al unei butelii în Mexic! Doi ani, dragi politicieni.

Aţi auzit de Mexic, nu e aşa? Nu, staţi puţin, nu e vorba de Mexicul adevărat, acolo unde mulţi dintre voi mergeţi în vacanţă. E vorba de Mexicul din Sectorul 3 al capitalei României (o capitală europeană, o capitală a unei ţări membră NATO), acolo unde voi nu ajungeţi nici măcar în campanie electorală.

Mexic! Aşa au botezat oamenii micuţul cartier aflat undeva pe lângă Poarta 4. E un cartier de blocuri d’alea, făcute la normă, adică la mişto, pe vremea lui Ceauşescu, unde, până acum doi ani, oamenii nu auziseră de căldură, de apă caldă şi unde trăiesc şi câte 7-8 amărâţi în 20 de metri pătraţi.

S-au tras şi gaze, dar, tot aşa, la mişto. Băieţii de la gaze au băgat o ţeavă, la care oamenii se zgâiesc ca nişte copii cu buzunarele goale în faţa cofetăriei.

Domnilor politicieni, vă raportez însă că ne descurcăm.

Revin! Ultima oară când am băgat GPL în butelie a fost acum doi ani! În ultimele luni, vecinii mei au înlocuit obişnuitul salut în funcţie de momentul zilei cu întrebarea: “Vecine, mai ai GPL în butelie?!”.  I-am făcut invidioşi pe toţi. Săracii, ăştia din jurul meu, bagă de 20-30 de lei, în funcţie de câţi bani au, la 3-4 săptămâni.

Secretul longevităţii buteliei mele într-un cartier unde media de vârstă a unei tinichele de genul ăsta e, aşa cum am mai spus, 3-4 săptămâni, e faptul că locuiesc singur în marea majoritate a timpului. Dar, să ştiţi, vă spun un secret, e şi din economie.

Am încercat să fiu fruntaş la acest capitol. Aşa ne-a învăţat Ceauşescu, personaj des pomenit, dar mai ales regretat, aici, în Mexic, aşa ne-aţi învăţat d-stră.

Din acest motiv m-am lăsat şi de presă. Păi ce rost mai avea să îngroş rândurile ziariştilor? Ce nevoie mai aveţi d-stră de ziarişti? Nu, d-stră aveţi nevoie doar de lingăi. Ziariştii adevăraţi fac altceva în vremurile astea de restrişte, când o butelie bine încărcată ţine chiar şi doi ani.

Hai să lăsăm însă astea şi să revenim la lucruri mai vesele! Am uitat să vă povestesc momentul în care fosta mea butelie şi-a dat obştescul sfârşit! Cred că aţi ghicit. Da, aşa e, în timp ce găteam. Pregăteam fetelor mele, care şi-au anunţat prezenţa în Mexic în acest week-end, ceva de mâncare. Ciorba de pui o terminasem. GPL-ul s-a gătat la felul doi! Ştiţi ce satisfacţie ai atunci când vezi cum flacăra de la aragaz se stinge, iar tu ştii care e motivul?! E superb! Domnilor politicieni, vă doresc să treceţi prin ce am trecut eu aseară şi prin ceea ce trec vecinii mei, aşa cum vă spuneam, o dată la 3-4 săptămâni.

Şi să vedeţi ce haios e să umbli cu oalele prin vecini. Că, am uitat să vă spun, noi ne ajutăm, aici, în Mexic. Necazurile, grijile şi neajunsurile îi unesc pe oameni, să ştiţi. Din păcate, îi mai şi îndobitocesc…

Domnule prim-ministru, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor politicieni, destinul m-a persecutat implacabil, vorba lui Rică Venturiano! Nici de ăsta n-aţi auzit, sunt sigur, dar vă voi povesti despre el altădată. Aşa am ajuns să locuiesc în Mexic. Dar nu mă plâng. În Mexicul ăsta nenorocit am descoperit mai multe virtuţi decât la oamenii politici în cei 24 de ani de aşa zisă democraţie. Nu vă mint. Pe cuvântul meu de fost pionier.

Am şi scris despre Mexicul din Sectorul 3 al capitalei României. S-a aflat despre el şi în Noua Zeelandă, şi în SUA, şi în … şi peste tot. Amicul Andrei Crăciun m-a încurajat să scriu. N-aţi auzit de Andrei Crăciun? N-aţi auzit. E cel mai bun editorialist al României pe care o conduceţi şi unul dintre cei mai deştepţi oameni din ţara asta amărtă. N-aţi auzit de el pentru că nu vă pupă-n cur. Îi ştiţi doar pe ăia care au generat exodul celor mai buni ziarişti din România către alte domenii de activitate, către alte ţări, către alte lumi.

Domnule prim-ministru, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor politicieni, azi dimineaţă, în prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, mi-am schimbat butelia! N-am mai băgat în ea GPL. Am schimbat-o, aşa, cu totul, la o staţie Petrom.

M-am plimbat tot cartierul cu butelia târâş. Că, vorba aia, n-ai voie să te urci cu ea în autobuz. Ştiţi ce mişto e, domnilor politicieni, să te plimbi cu butelia prin cartier în anul de graţie 2014, când alţii sunt sătui de mers pe lună şi de inventat fel de fel de nebunii? E foarte mişto. Vă doresc şi d-stră să treceţi prin asta. E sublim de umilitor.

Domnule prim-ministru, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor politicieni, vă mai fac o promisiune. Am să scriu până la urmă ceea ce acum e doar pe amărâtul ăla de blog al meu: “Jurnal de ghetou”! A trebuit să-i promit lui Andrei Crăciun că-l voi scrie înainte de a trece în lumea celor drepţi. Cum care Andrei Crăciun? Păi v-am povestit mai devreme despre el.

Şi, ca promisiunea să fie una cu greutate, vă mai promit ceva! Vă promit că am să vă dau autograf pe câte un exemplar, pe care să-l citiţi la puşcărie, acolo unde vă doresc să ajungeţi.

Explicaţii foto:
Prima poză: regretata mea butelie (albastră), în mijlocul celulei mele din Mexic
A doua poză: e furată de pe net!!!

PS: Cititorilor mei fideli le promit un reportaj: “Cu butelia în cârcă prin Bucureştiul anului 2014”! Şi cu “selfi”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *