Sărbători Fericite, tati! Nicicând românul nu e mai mitocan ca în această perioadă…

Pe vremuri aveam un jurnal în care scriam. Erau anii adolescenței. Țin minte că așteptam cu nerăbdare clipa în care făceam în scris, doar pentru mine, bilanțul anului care se pregătea să treacă în uitare. Și îmi mai amintesc faptul că de fiecare dată, sau aproape de fiecare dată, îmi dădea cu minus! Era, probabil, un mod de a mă ambiționa, un mod de a mă obliga să ridic ștacheta. Cu câte un centimetru, ca Iolanda Balaș în vremurile sale bune. Apoi, mi-am mutat inventarul…

S-a dus și anul ăsta! Vine 2016, tati!

Perspectiva anului 2000, despre a cărui sosire toți o rezumau simplu, „vine sfârșitul lumii, dobitocilor” (!), ne-a marcat copilăria, nouă, celor mulți de pe strada Găgeni 88 din Ploiești. Făceam socoteala an de an cât mai am de trăit! Bariera vârstei de 32 de ani și jumătate mi se părea una onorabilă. Credeam adeseori că la 32 de ani și jumătate ești deja bătrân, așa că mă împăcasem oarecum cu gândul. Spun oarecum pentru că alteori inevitabilul an 2000 cu al său sfârșit al lumii…