Polovragi. La Mănăstire! Şi la Canionul Olteţului! Şi la Stadion!

Am fost ieri la Polovragi, o localitate aflată aproape de Cartierul nostru General de la Bumbeşti Pițic! Geografic, aşa ca să vorbim practic, Comuna Polovragi se află la 50 km de Târgu Jiu și 60 km de Râmnicu Vâlcea. Celebră în primul rând pentru Peştera şi pentru Mănăstirea cu acelaşi nume.   Un colț de rai, care ne mai bucură cu un obiectiv incredibil, Cheile Oltețului, “cel mai mic, dar cel mai frumos canion din Europa”, după cum îl recomandă prietenul Sorin Breazu, fin cunoscător…

Bumbeşti Piţic

Episodul 2 E cald şi la Bumbeşti Piţic, dar parcă nu e la fel de neplăcut ca la Bucureşti, unde natura se rezumă doar la asfalt şi la ciment. Aici, deşi a plouat puţin în ultimle săptămâni, oamenii plângându-se din pricina secetei, zona se prezintă la întâlnire purtând o rochie verde. Case frumoase, curţi îngrijite, animale, multe animale, copii care te salută spunându-ţi “Sărut mâna”. Iar în fundal zăresc munţii. Acesta e peisajul care mă întâmpină la Bumbeşti Piţic, localitate aflată pe drumul dintre Râmnicu…

Ciorbă de legume. De vară, tati!

Reţeta asta trebuia să se regăsească în serialul “Bumbeşti Piţic”! Pentru că acolo, în Gorj, am mâncat ciorba asta de legume, uşor de gătit, dar mai ales uşor de consumat. Asta apropo de canicula care îţi zădărniceşte tot elanul culinar în aceste zile. Mi-a ieşit perfect, respectând reţeta doamnei Anişoara, mama bunului prieten Sorin Breazu. Ca să nu vă mai stresez, trec la fapte! REŢETĂ! Ciorbă de legume, marca “Bumbeşti Piţic”! Ingrediente: – 2-3 cepe – un morcov – 2-3 cartofi – roşii, cinci bucăţi…

Bumbeşti Piţic

Episodul 1 Mă uit pe hartă pentru a localiza Bumbeşti Piţic, refugiul temporar al prietenului Sorin Breazu, şi constat că am mai trecut pe acolo cel puţin de două ori. În ambele cazuri în drum spre Târgu Jiu, la meciuri. Sunt 246 de km, conform “google”, iar ăsta nu minte, distanţă ce mi se pare onorabilă, mai ales că aproape jumătate o acoperi din Autostrada Bucureşti – Piteşti. “Tati, e frumos aici. O să-ţi placă”, mă asigură Sorinel, pe care nu l-am mai văzut de…