Simona Halep – Jelena Jankovici şi Barcelona – Real, LIVE, la Academie

Am amânat plecarea spre Ploieşti din această dimineaţă, ca să mă pot pregăti aşa cum se cuvine meciul Mainz – Wolfsburg, pe care îl am de comentat, alături de prietenul Cristi Petre, la Eurosport, de la ora 16.30. Dar şi pentru a mă pregăti sufleteşte, tot cum se cuvine (!), pentru cele două evenimente importante din seara asta: finala de la Indian Wells şi El Clásico! Lansez şi o invitaţie, gazetăreşte, adică folosind metoda deja pantetată “Copy/Paste”! Totul, adică Indian Wells şi El Clásico diseară,…

REPORTAJ. Blestemul lui Béla Guttmann: am rămas fără bere la Benfica – Sevilla!

“Plouă, plouă, Benfica dă două”, strig, împreună cu Sorin Breazu, de sub fereastra “oficialei” stadionului “Rocar”, acolo unde se află sediul Fan Clubului Benfica Lisabona din România. Şeful Fan Clubului, Ionel Preda, adică, Johhny, prietenul meu, ne face cu mâna şi ne răspunde: “Haideţi, berbecuţul e gata”. Suntem uzi până la piele. Pentru că a plecat de acasă doar în cămaşă, uitând să consulte prognoza meteo, Sorin a beneficiat pe drumul ce leagă Piaţa Sudului de stadionul “Rocar”, de geaca mea de “foiţă de ceapă”…

Dor de normalitate

Uneori mi se reproşează că cer prea mult de la viaţă. Dar, jur, niciodată n-am cerut prea mult. Sau, mă rog, nu mai mult decât cred că am meritat. Asta o poate confirma până şi doamna Anişoara. Sunt în starea aia de căcat, de după. De după ceva frumos, ceva normal, până la urmă. Am băgat deja două zile de muncă. Drepturile ne intră cu ţârâita în conturi, dar ni se cere în schimb entuziasm, performanţă. De două zile îl văd nonstop pe gigi becali.…

Dor de New Zealand. Din nou…

Mi s-a făcut dor azi după amiază de Noua Zeelandă. Uite, aşa, brusc. Căutam să pun pe mine ceva frumos, că doar a fost sărbătoare. Nu comentez în fiecare zi un meci din Turneul Celor 6 Naţiuni. Dacă îmi spunea cineva acum câţiva ani că, într-o bună zi, voi avea ocazia să comentez un meci din Six Nations, aş fi râs. S-au poate m-aş fi supărat, ca atunci când simt că sunt luat la mişto. Am scos din dulap treningul cu “All Blacks” şi, în…

Turneul Celor 6 Naţiuni / Six Nations Championship

M-am născut cu microbul sportului în sânge. Dragostea asta nebună pentru sport nu e dobândită de-a lungul vieţii. Cu aşa ceva doar te naşti. Multe dintre amintiri, cele de la începuturi, fireşte, s-au sedimentat atât de bine încât au fost uitate. Poate la bătrâneţe, aşa cum am auzit, acestea vor reveni. Creierul meu încă duce o luptă teribilă cu amintirile, care se reped să-şi revendice întâietatea. Am încercat să fac ordine în amintirile mele, care înseamnă în acelaşi timp, aşa îmi place să cred, cultură…

Şi din nou la Dolce!

Emil Grădinescu m-a sunat zilele trecute. M-a întrebat dacă pot să comentez un meci la Dolce joi seară, de la 22.05, la aceeaşi oră cu Steaua – Twente. N-am putut să-l tratez cu refuz, aşa că, astă seară, de la ora 22.05, la Dolce Sport, bag un Udinese – PAOK Salonic. Am să îmi iau şapca cu PAOK, cumpărată acum trei ani din Grecia. Dar n-am să ţin cu PAOK-ul lui Boloni şi Costin Lazăr şi nici cu Udinese, echipa lui Torje, ci cu Twente!…

Am debutat la Dolce Sport!

Deşi nu fac parte din nicio gaşcă, am reuşit, uite aşa, pe puterile mele, să mai debutez la o televiziune. La Dolce Sport! Una particulară! Azi am comentat Dinamo Zagreb – Ajax Amsterdam, scor 0-2, din Liga Campionilor. Nici nu se putea altfel! Mâine seară, de la ora 22.05, am, LIVE, FC Zurich-Lazio Roma, din grupa Vasluiului. Încerc să fac faţă, să nu mă fac de râs, să fac treabă bună. Asta înseamnă să am mai multă grijă de mine, să fiu odihnit, să fiu…