Jurnal de ghetou. Nea Florian şi tatuajele lui cu pişat

Sub balconaşul de la capătul holului sunt zeci de chiştoace. Scrumez în farfurioara ce ţine loc de scrumieră. Tot acolo sting ţigara. “Aruncă, omule, peste balustradă. Ce, nu mătur eu?”, mă îndeamnă nea Florian, vecin de palier în Mexic. Nea Florian e soţul Frusinei.  Să tot aibă în jur de vreo 60 de ani. El e omul de serviciu de pe scara noastră. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 4.00 ca să măture şi să spele Scara 1 de pe Aleea Cioplea numărul 1!…

Jurnal de ghetou. 7 martie 2014

Sunt rupt! Nu mă plâng. “Nu mă plâng”. Am ajuns să mă justific astfel în faţa unor ignoranţi. Parcă sunt unul de la “alcoolicii anonimi”… “Am şapte zile de când nu m-am mai plâns”, repet uneori, încercând să-i fac să gândească pe cei care cred că mă plâng. Nu m-am plâns niciodată. Te întreabă unul: “Ce faci?”. Şi îi spui ce faci. Şi vine răspunsul invariabil: “Iar te plângi?”. De ce p…a mea mă mai întrebi “ce fac?”… Doar ca să mă iei la mişto?…

S-a mai stins cineva de pe Găgeni 88

Lea, soră-mea, m-a sunat zilele trecute să-mi spună că a murit doamna Barbu. Doamna Barbu, vecina noastră de la Ploieşti, de pe Găgeni 88. Familia Barbu locuia chiar sub noi, la etajul trei. Erau dintre cei vechi în blocul nostru, chiar printre primii mutaţi acolo, dacă nu greşesc. Doamna Barbu şi domnul Barbu, aşa le spuneam pentru că erau printre intelectualii blocului, aveau doi băieţi: Doru, de aceeaşi vârstă cu frate-miu Edi, şi Zefir, mai mic, parcă, cu un an decât mine. Băieţi de băieţi,…