Da, tati, a fost blat la Barcelona – PSG, dar a fost frumos!

Doresc să-mi cer scuze, încă de la început, celor pe care i-am supărat cu postarea de aseară, de joi, 9 martie, anul de grație 2017. Am scris că noi, românii, merităm să fim conduși de psd, că mustăciosul de dragnea ar trebui proclamat chiar Rege al României dacă spunem despre meciul Barcelona – PSG că a fost blat. Fiecare cu părerea lui, mi se pare corect, și, mai ales, trebuie să respectăm fiecare punct de vedere. Recunosc, m-am enervat puțin, eu care în ultimii cinci…

Jurnal de ghetou. Nu suntem pierduţi!

Arminia Bielefeld a omorât barajul cu SV Darmstadt 98. Arminia a bătut în deplasare cu 3-1 şi va juca şi la anul în 2.Bundesliga. Meciul s-a terminat. Eu zic că a ieşit bine. Mai bine de o oră m-a ţinut la telefon înainte de partidă prietenul Christian Clemens, omul cu care pregătesc jocurile din Germania de ani buni. De fapt, de când ne-am cunoscut. Îmi strâng lucrurile, îi salut pe băieţii care se mai află prin redacţie. Vreo doi. Unul e de la tehnic, celălalt…

Süleyman Koç şi Adi Mutu

E trecut de miezul nopţii. Tocmai ce m-am întors de la Chiajna. Beau o bere nefiltrată pe balconaşul eliberat azi de rufe, trag dintr-o ţigară şi încerc să găsesc o explicaţie la înfrângerea Petrolului. N-o găsesc. Exclud din start varianta blatului, chit că sunt, probabil, singurul român care crede că mizeria aia de meci s-a jucat pe bune… Azi am comentat la Eurosport meciului anului în 2.Bundesliga: SC Panderborn 07 – Aalen. Am zis înaintea meciului că, dacă Paderborn bate şi promovează în prima ligă…