Reportaj. O zi la măcelărie. Am făcut-o şi pe asta!

Sar din pat ca pe vremea când făceam armata la Pompieri şi auzeam alarma. De data asta însă n-am avut nevoie nici de sirenă şi nici de deşteptător. Mă uit la ceas. E abia 5.00. AM, adică! Mă liniştesc. Piri vine să mă ia la treabă pe la 6 şi jumătate. N-am dormit decât vreo patru ore, dar nu mă simt obosit. Aseară am fost în vizită la măcelăria bunilor prieteni Piri şi Mitică, bulgari de-ai mei.După ce “am servit” un şpriţ, le-am cerut permisiunea…

Jurnal de ghetou. Încă un Crăciun în Mexic

A venit şi Crăciunul! Parcă ieri îmi priveam fetele cum se zbenguiau pe plaja din Tripiti. Sau parcă ieri mă uitam cu un nod în gât din înaltul tribunei de pe “Da Luz” cum Sergio Ramos egala pentru Real la ultima fază a meciului cu Atletico Madrid. A trecut şi 2014, tati. Un an pe care, “eufomistic”, l-am decretat ca fiind de căcat. Aşa am simţit şi nu sunt dispus să retractez. Asta însă nu înseamnă că nu m-am chinuit să mi-l fac mai frumos.…

Mulţumesc, “Meme” Stoica! De azi, la treabă

Ultima mea experienţă culinară, Spaghetti Bolognese, specialitatea casei în Mexic, a însemnat un mare eşec. Am folosit materie primă ieftină, de la Auchan, pentru prima oară în lunga mea carieră de bucătar. Şi, tot pentru prima oară în viaţa mea, nu le pot mânca. Am dat-o în bară! Dezamăgirea e pe măsură. Am decis însă să păstrez spaghetele la congelator, pentru vremuri mai rele decât cele de acum. Azi, cu puţinii bani pe care îi mai aveam în casă, m-am dus să plătesc cablul şi…

Cronică TV. Ofertă pentru toate IQ-urile

Butonez! Doamne, ce minunăţie mai e şi telecomanda asta. Ce simplu navighezi peste canalele TV. Apeşi pe un buton şi, gata, i-ai luat “maul” unuia şi ai trecut la altul. Iar când te-ai plictisit, pac-pac şi gata, i-ai trimis pe toţi la culcare. Somn de voie. Pe vremuri, ca să schimbi canalul trebuia să te ridici din pat sau din fotoliu, indiferent dacă aveai sau nu chef. E adevărat, nu prea aveai de ales. Aveam două canale autohtone şi pe prietenii bulgari. Alţii îi aveau…

Am votat, tati!

“Nea Floriane, mergem, bre, la vot?”, îl abordez pe vecinul meu de palier, în timp ce mă înghesui pe balconaşul de la capătul holului, unde, pe un metru pătrat, mai trag din ţigară şi îşi savurează cafeaua alte două vecine. “Mergem”, îmi răspunde nea Florian. Fost lucrător la un CAP din Călăraşi înainte de 89, nea Florian mătură zilnic şi spală atunci când e nevoie scara noastră. Are chei de la toate uşile. De la balcon, de la bucătăria comună. În plus, trecut prin multe,…

România – Ungaria. Sânmărtene, dar cu psihicul poporului român ce facem?

Meciul dintre naţionalele de jurnalişti sportivi ale României şi Ungariei s-a încheiat. I-am bătut pe confraţii unguri cu 4-2 în “balonul” din apropierea “Arenei Naţionale”, acolo unde peste doar câteva ore naţionala lui Piţurcă va da piept cu Ungaria, într-o confruntare care depăşeşte graniţele unui simplu meci de fotbal. Am apărat tot meciul. Am gafat la un gol, dar apoi m-am revanşat. A ieşit bine. În plus, am fost coleg de echipă, preţ de o oră, cu Miodrag Belodedici, “stranierul” echipei noastre, pe care eu…

Scrisoare deschisă. Domnule preşedinte, domnule prim-ministru, am rămas fără butelie…

Domnule, preşedinte, domnule prim-ministru, doamnelor şi domnilor politicieni, am rămas fără butelie! S-a terminat GPL-ul din ea! Partea bună e, doamnelor şi domnilor, că am stabilit un nou record de longevitate al unei butelii în Mexic! Doi ani, dragi politicieni. Aţi auzit de Mexic, nu e aşa? Nu, staţi puţin, nu e vorba de Mexicul adevărat, acolo unde mulţi dintre voi mergeţi în vacanţă. E vorba de Mexicul din Sectorul 3 al capitalei României (o capitală europeană, o capitală a unei ţări membră NATO), acolo…

Jurnal de ghetou. Am visat că sunt “lent-colonel”, ca Turcescu

Vremea s-a supus prognozei meteo. A început să plouă în Mexic. Deocamdată, timid. Îmi place timiditatea ploii. Îţi dă timp să te adăposteşti, să pui mâna pe o umbrelă, mă rog, să faci ceva. Nu îmi plac ploile care debutează abrupt. Alea sunt ploi nesimţite. Ascult Brahms şi citesc “Noica şi Mişcarea Leginară”, o carte scrisă de Sorin Lavric. Asta ca să nu mai aud critici de genul: “toată ziua eşti la Pam Pam”. Ce s-ar întâmpla dacă aş posta de fiecare dată când cumpăr…

Jurnal de ghetou. Dor de Mexic

Titlul e pus puţin cam aiurea. Sincer. Aş fi fost mult mai inspirat dacă puneam semnul întrebării după “Dor de Mexic”. Adică, să fi sunat “Dor de Mexic?”. Nu mai contează. Îl las aşa. Am cam dispărut de pe blog în ultimele două săptămâni. O primă explicaţie ar putea fi dată de faptul că am capitulat din nou, ca de obicei necondiţionat, în faţa reproşurilor venite din partea unor persoane de la care, vorba lui Ghiţă Pristanda, mă aşteptam la o protecţie. Şi, uite aşa,…

Cum să scăpăm de jăpcarii din servicii?

Scriam acum vreo doi ani, am impresia că imediat după ce m-am mutat în Mexic şi m-am trezit cu o factură de curent în valoare de apoximativ 4.700 de lei (adică 47 de bulioane vechi!), că mi-aş dori să trăiesc ca Robinson Crusoe. Undeva departe de civilizaţie. Dacă ceea ce trăim noi în România se numeşte civilizaţie… Departe de jăpcarii ăştia care ne fură la facturi lună de lună, departe de băncile care te rup cu comisioanele de orice fel, departe de… Departe! Nu m-a…