I-am zis “La mulţi ani” lui Michael Schumacher

Când a murit Ayrton Senna am plâns. Ţin minte că era o zi de 1 mai, la patru ani de la Revoluţie. Văzusem cursa de la Imola acasă, la Ploieşti. Cu o zi înainte, în calificări, murise Roland Ratzenberger. Asta după ce vineri, parcă, Rubens Barrichello suferise un accident grav. Cursa aia nici nu trebuia să se mai dispute. Stăteam atârnat de gardul verde de fier al curţii blocului de pe Găgeni 88. Comentam cu tata şi cu alţi câţiva vecini cele petrecute în San…