Cum vă amintiți de oameni doar atunci când ei nu mai sunt… ce ipocriți suntem…

Am răgușit, am înnebunit, am dat în apoplexie, tati, de când tot spun, de când tot scriu că suntem niște netrebnici ce facem degeaba umbră pământului… De când spun, de când tot scriu că ne doare sufletul doar atunci când ni se întâmplă nouă, personal, ceva. În rest, ne doare-n cur, tati… Ne doare-n cur de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, de suferințele celor care merită, într-adevăr, milă, compasiune, ajutor… Nouă să ne fie bine… Restul nu mai contează… Îmi vine de multe…