Despre copii şi oameni mari. Sau invers

Nu vreau să fiu patetic. O spun din start. Sunt doar realist. Viaţa m-a învăţat să fiu realist. Mai realist decât mi-aş fi închipuit chiar şi până acum câţiva ani. Am intrat pe blog cu gânduri mari, aşa cum se întâmplă de obicei. Şi tot ca de obicei, scriu altceva. Poate şi de aceea titlul uneori contrastează cu ceea ce e în text. Azi le-am revăzut pe fete. După zece zile. E greu fără ele. Timp de mai bine de opt ani, eu şi fetele…