Sunt la Braşov! La FOTE!

E 9.00 dimineaţă şi nici măcar nu mi-am făcut bagajul. Fetele dorm. Ca doi îngeraşi. În aceeaşi poziţie! Gemenii ăştia sunt fabuloşi. Dau drumul la butelie şi pun de o cafea. Stau lângă aragaz, cu uşa de la compartimentul unde se află butelia deschis. Acum vreo trei zile am uitat butelia deschisă, iar seara, când am ajuns acasă, camera era plină de GPL! Noroc că am simţit de la uşă, imediat ce am intrat. Cafeaua e gata. O răcesc, să nu care cumva să-mi afecteze…

Marea mahmureală

Mă doare capul îngrozitor… De 10 minute trag de o cafea făcută cu eforturi supraomeneşti. Parcă începe să mă lase. Pe la 6.00, atât era parcă ceasul, am luat două pastile de nurofen. Rezultatul: aproape nul. Sfântul Ion e de vină. Şi toţi ceilalţi sfinţi mai mult sau mai puţin celebri, în cinstea cărora tot ciocnesc de la Crăciun încoace. Gata! Ajunge! Mâine reîncep munca. Bine, asta nu e o veste bună. Azi dimineaţă m-am urcat pe cântar. Când am văzut că depăşeşte un anumit…

La schi în Austria

3.606 kilometri, 256 litri benzină consumaţi! Şi asta în doar 9 zile. Am fost la schi în Austria, cu fetele, cu doamna Anişoara şi, bine-ţeles, cu Bambina, Dacia noastră, care a fost atracţia Tirolului timp de 7 zile! Încă nu mi-am revenit, jur… Am mai fost la schi, pe vremuri. Urcam cu schiurile în spinare la Sinaia, pe tren, ne opream în prima cârciumă, iar seara ne întorceam acasă mai obosiţi decât schiorii adevăraţi. În Gara de Vest, la Ploieşti, şi în tramvaiul 102, lumea…