Ziua în care presa sportivă din România a murit

Mă încearcă o dezamăgire uriaşă. Uriaşă e, parcă, puţin spus. Îmi simt sufletul explodând în mii şi mii de bucăţele. Nu a mai rămas nimic din el. Nici măcar o fărâmă, să o pot înmormânta creştineşte sau, poate, din care să pot obţine, cine ştie, peste ani, când vremurile vor fi altele, o clonă. Am sperat până în ultima clipă că totul nu e decât rodul imaginaţiei mele bolnave, o imaginaţie lovită de nereuşitele din ultimii ani şi de frustrările acumulate fără încetare. Acum nu…