Îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, o discuţie cu mama, Dumnezeu s-o odihnească, avută în vara premergătoare plecării mele la şcoală, în clasa întâi. Aveam doar 6 ani. Era în vara anului 1973. Ca orice copil, mai minţeam. Nu e vorba însă de vreo formă incipientă de mitomanie. Era pur şi simplu ceva copilăresc. Se spune că cei care mint au o imaginaţie, aşa, aparte! În minte, în acelaşi timp,  aveam proaspătă imaginea lui Pinochio. Încă mai credeam în Pinochio, în Moş Crăciun,…