Dor de Pam Pam

Cred că am mai scris cel puțin o postare cu acest tilu. Nu contează, însă! De când am părăsit Mexicul, ghetoul unde mi-am petrecut aproape patru ani din viața asta, am ajuns rar la Pam Pam. Pam Pam e cârciuma de dincolo de parcarea Auchan-ului Titan, locație aflată la granița dintre Mexic și civilizație. E locul unde mi-am regăsit liniștea, EU-ul, unde am redescoperit virtutea, chestia aia cu care ne lăudăm toți, dar pe care foarte puțini dintre noi o au. Fără însușirea asta, fără…

Jurnal de ghetou. Noutăţi din Mexic

E cald în Mexic. Şi linişte. Ăştia de renovează căminul şi-au terminat, în sfârşit, treaba. Cel puţin la etajul nostru. Au dat azi cu calciu. Nu mă întrebaţi ce înseamnă chestia asta. E o treabă tehnică, de zugrav! Uşa mea de la intrare e decupată parcă dintr-un film de groază. Aseară, băieţilor li s-a terminat vopseaua sau cheful de muncă taman la uşa mea. Abia am descuiat uşa. Intrase în ială moloz! După ultimele retuşuri, cred că preţul camerelor din Mexic au crescut spectaculos! Zilele…

Jurnal de ghetou

E cald în Mexic. E trecut bine de 12.00 noaptea. E chiar 1 fără 25. Am deschis fereastra, atâta e de cald. Nea Ştefan, cel care mi-a montat caloriferul, mi-a zis atunci când l-am cumpărat: “Domnul Adi, unul de 80 de cm e suficient pentru ce aveţi aici”. “Ştiţi, toţi vecinii mei care şi-au montat calorifere au de 1,00 sau de 1,20”, zic. “Ascultaţi-mă”, insistă nea Ştefan. Am ascultat întotdeauna de meseriaşi, aşa că am făcut-o şi acum. E linişte în Mexic. În cameră nu…