Jurnal de călătorie! La schi, în Austria!

Gata, mâine dimineaţă plecăm spre Austria! Avem drum greu. În jur de 2.000 de km… Asta e adevărata piatră de încercare. “Tati, hai să mergem la Auchan să luăm nişte carne tocată şi nişte piept de pui să facem chifteluţe şi pui Shanghai, ca să avem pe drum”, le zic fetelor. Îi cer permisiunea lui Cipic să gătesc la el. Omul abia a ieşit din gardă, dar e bucuros să primească la el trei călători, care se pregătesc de drum. O sun pe Lea, sora…

Dacă e ianuarie, e schi în Austria!

Am început 2013 cu un blat pe “311”, în drum spre Sfântul Vasile. Pe cumnatul meu, Darius, soţul Leei, îl mai cheamă şi Vasile. Toată lumea însă îi spune Darius. Abonamentul comun RATB-Metrou mi-a expirat pe 25 decembrie, chiar în ziua de Crăciun, iar de atunci apelez la cartele. Nu l-am mai reînnoit pentru că, peste mai puţin de 48 de ore, plecăm spre Austria, la schi! Tot cu fetele. De fapt, pentru ele. Şi pentru mine, dar într-o mai mică măsură. Drumul va fi…

Ninge în Mexic. Ce frumos e!

În sfârşit, baba iarna a venit! Ninge! Nu aşa cum ar trebui, dar ninge. Parcă altfel simt acum apropierea sărbătorilor. Zăpada s-a aşezat şi peste Mexicul meu. Nici nu îmi închipuiam că Mexicul poate fi atât de frumos. A trebuit să vină iarna şi prima ei zăpadă ca să ajung la concluzia asta. Gunoaiele au dispărut sub pătura de nea, ceea ce transformă Mexicul într-un cartier ca oricare din Bucureşti. Din păcate, zăpada se va topi în cele din urmă. Îl ascult pe Ştefan Hruşcă,…

Marea mahmureală

Mă doare capul îngrozitor… De 10 minute trag de o cafea făcută cu eforturi supraomeneşti. Parcă începe să mă lase. Pe la 6.00, atât era parcă ceasul, am luat două pastile de nurofen. Rezultatul: aproape nul. Sfântul Ion e de vină. Şi toţi ceilalţi sfinţi mai mult sau mai puţin celebri, în cinstea cărora tot ciocnesc de la Crăciun încoace. Gata! Ajunge! Mâine reîncep munca. Bine, asta nu e o veste bună. Azi dimineaţă m-am urcat pe cântar. Când am văzut că depăşeşte un anumit…

Petrolul are un fan în Alpi

“Nu vă supăraţi, sunteţi spaniol?”, mă întreabă un tânăr, angajat la un restaurant din Alpii austrieci, privind spre borseta în care îmi ţineam aparatul de fotografiat. Am cumpărat-o acum câţiva ani dintr-un magazin din Sevilla doar pentru că nu aveam unde să pun în condiţii de siguranţă aparatul foto. Am dat parcă 10 euro pe ea. E verde şi are sigla echipei Betis Sevilla. “Nu”, răspund, dar mă prind imediat. “Sunt fan al echipei Betis Sevilla. Şi tu?”. “Îi simpatizez. Eu sunt din Malaga. Am crezut…

La schi în Austria

3.606 kilometri, 256 litri benzină consumaţi! Şi asta în doar 9 zile. Am fost la schi în Austria, cu fetele, cu doamna Anişoara şi, bine-ţeles, cu Bambina, Dacia noastră, care a fost atracţia Tirolului timp de 7 zile! Încă nu mi-am revenit, jur… Am mai fost la schi, pe vremuri. Urcam cu schiurile în spinare la Sinaia, pe tren, ne opream în prima cârciumă, iar seara ne întorceam acasă mai obosiţi decât schiorii adevăraţi. În Gara de Vest, la Ploieşti, şi în tramvaiul 102, lumea…