Noua Zeelandă. În inima maorilor! La Rotorua

Am plecat spre Taupo, staţiune celebră aflată în centrul insulei de nord a Noii Zeelande, pe malul lacului cu acelaşi nume. E luni, 19 septembrie. Afară plouă. Şi ce vreme frumoasă a fost în ultimele două zile. Nu ne facem însă probleme. Nici ploaia şi nici vântul şi nici altceva nu ne poate opri din drum! Încercăm să profităm de orice zi, de orice oră, de orice minut. Cine ştie când vom mai reveni în Noua Zeelandă, o ţară pe care încep să o înţeleg.…

Noua Zeelandă. Din nou în Nord

Duminică dimineaţă am părăsit Invercargill. De această dată definitiv! Ne-am luat la revedere de la “stejari”. Nu îi vom mai vedea decât la televizor, iar după Cupa Mondială acasă. Vremea a fost frumosă la Invercargill în acest week-end. Primăvara se face simţită în Noua Zeelandă, chiar şi la Invercargill, în Sud-ul extrem. Temperatura rămâne însă în jur de 7-10 grade. Am urcat din nou în avion. Alături de noi, în zborul de Wellington, sau, mă rog, noi alături de ei, jurnaliştii argentinieni. Sunt peste 50!…