Cică timpul vindecă orice rană. Aşa am citit, când eram copil, undeva. Habar nu am unde. E o minciună sfruntată, vă spun eu. Când mă gândesc la ai mei, la mama, la tata, am impresia că au murit ieri. Timpul n-a vindecat nicio rană, cel puţin în cazul meu, deşi de la plecarea mamei s-au împlinit 15 ani, iar de la cea a tatei fix 10 (Dumnezeule, cât de mulţi…). Prin fereastra întredeschisă a unei camere de la parterul căminului de vizavi răsună o manea.…
Promiteam în postul anterior că voi scrie despre cum stătea treaba cu filmele în ultimii ani ai regimului comunist. Am să extind însă perioada şi voi demara chiar cu începutul. Începutul meu, fireşte! Nu îmi amintesc exact care a fost primul film văzut de mine. Aş plonja în ridicol dacă aş susţine că ştiu acest amănunt al existenţei mele. Poate dacă mai trăiau mama şi tata… Şi nici atunci nu cred. Nu mai contează. Îmi amintesc însă că am prins vremurile în care cenzura comunistă…
Ascult Bee Gees! Am găsit pe youtube un concert din 1989. Are o oră şi 47 de minute! Ce trupă! Oamenii ăştia se săturaseră de cântat, vorba vine, încă dinainte de a mă naşte. Ce tare! Păcat că doi dintre ei s-au dus… Maurice Gibb, acum vreo zece ani, iar Robin, anul trecut. A mai rămas Barry, ăla cu părul mare, cu barbă şi mustaţă, de mureau colegele mele de liceu după el. Are acum vreo 66 de ani. Azi m-am trezit pe la 9.00.…