Tata

Îmi place să cred că tata a fost unul dintre cei mai buni meseriaşi din România anilor ’70 şi ’80. Un om care a muncit enorm pentru a-şi câştiga respectul într-o perioadă în care carnetul de partid era mai important decât diploma de absolvire.

Eram deosebit de mândru de fiecare dată când îl vedeam impunându-şi punctul de vedere în faţa celorlalţi.

Tata a fost un om care a lăsat ceva în urma sa. A construit o mulţime de obiecive industriale în judeţul Prahova, de la hale de pui, până la fabrici de armament. Nu îi plăcea să se laude, asta pentru că nici vremurile nu o prea permiteau.

Pe la mijlocul anilor ’70 a plecat în Libia, pentru a construi blocuri pentru arabii pe care Ghadaffi se chinuia să îi civilizeze. Tata ne povestea cum tăiau arabii oaia pe balcon şi înfundau scurgerea, care era cu “sifon”, nu ca la noi, cu evacuare direct în capetele trecătorilor.

Tata a fost un om normal. Cu defecte şi calităţi, cu duşmani şi cu prieteni, mulţi prieteni. Am avut o relaţie normală cu tata pentru acele vremuri. Tip dur, care nu accepta jumătăţile de măsură, tata era cel care veghea la educaţia noastră. Nu ne-a asasinat cu sfaturile. Acestea erau rare, dar la obiect.

Ţin minte că, eram deja mărişori eu şi fratele meu Edi, iar tata ne-a convocat la o şedinţă înt-o seară şi ne-a spus, printre altele, câteva reguli de care să ţinem seama în viaţă.

După moartea mamei, tata a rămas cu Gianluca, sora noastră cea mică. A cocoloşit-o prea mult, probabil din dorinţa de a face bine. În ultimii ani, tata ducea o viaţă incredibilă. Nu fuma, nu consuma băuturi alcoolice (nici nu a consumat vreodată fără măsură), venea deseori la Bucureşti la nişte basarabeni de la care lua tot felul de diete naturiste.

După nunta mea, în vara anului 2002, tata s-a simţit rău. I-a apărut pe spate, în zona dintre rinichi, o “gâlmă”. S-a operat în august. A mai trăit bietul de el câteva luni…

Azi s-au împlinit 8 ani de când tata s-a dus… Sâmbătă, Lea, sora mea, cea care ţine toate parastasele de peste an şi pe cele importante, m-a invitat la Ploieşti. La biserica Sfântul Spiridon, biserica noastră. Vorbisem deja de câteva săptămâni. Prins cu toate mizeriile de zi cu zi, sâmbătă dimineaţă am uitat complet de parastasul la care ar fi trebuit să ajung.

Am uitat… pur şi simplu. Nu mi s-a mai întâmplat.

Lea nu s-a supărat. Nici tata, cred, doar vede, de acolo de unde e el acum, cât de mult muncesc şi cât de mult mă consum pentru orice căcaturi.

Sâmbătă am fost bolnav din cauza asta. Cum să uiţi de parastasul părinţilor tăi? Înseamnă că e grav. Înseamnă că viaţa ta e pe planul secund, după datorie. Datorie faţă de cine?

Peste câteva zile, pe 8, se împlinesc 13 ani de la moartea mamei. Nu îmi vine să cred că a trecut atâta vreme… Despre mama însă voi vorbi mai mult pe 8…

Când mă duc la ţară, la Valea Călugărească, la neamurile din partea tatei, toţi se uită la mine şi exlamă: “Dumnezeule mare, ce semeni cu taică-tu…”. Pentru mine aceste vorbe reprezintă mai mult decât un compliment. Măcar să semăn cu tata, dacă nu i-am călcat pe urme… Sau poate e doar o părere.

Îmi pare rău că nu mai trăieşte. Tata, mare microbist, cu siguranţă mi-ar fi găsit o grămadă de defecte şi m-ar fi criticat în permanenţă. Azi am fi discutat despre drepturile TV. Tata a fost contemporan cu fraţii Munteanu, cu Badea, cu fraţii Dridea, cu toţi marii fotbalişti ai Petrolului şi ai României anilor ’50, ’60, ’70 şi  ’80… Cred că ar fi boicotat Liga I şi ar fi făcut cerere ca să i se taie cablul.

Tata n-a iubit jumătăţile de măsură. A îndrăgit însă performanţa. În toate domeniile. Ăsta a fost tatăl meu. Un om care a făcut cinste acestei ţări indiferent de timpuri. Un om care a crescut pentru România PATRU copii, care nu îl fac de râs.

One thought on “Tata

  1. L-am cunoscut si eu pe tatal tau si mi-l amintesc din descrierile tale…da…ce imi amintesc cel mai bine era un om mandru si integru…Dumnezeu sa-i odihneasca pe parintii tai…imi este greu sa ma gandesc la ziua “cand vor pleca si ai mei”….

Leave a Reply to eu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *