Test Drive: Cu Mini Cooper Contryman, din Mexic la Poieni, via “Ilie Oană”

Mini 1Mini 2 spate Mini 4Mini 5
Sincer, îmi era dor de un test drive. Şi asta în condiţiile în care singurele maşini pe care le-am condus în ultima vreme au fost un Mercedes-Benz CLA şi un VW Passat 2.0 TDI Bluemotion, ambele ale unor buni prieteni.

Credeam că după “divorţul” de Evz, nimeni din lumea auto nu mă va mai băga în seamă. Nu că înainte m-aş fi bucurat de cine ştie ce trecere printre oamenii din industria auto sau din cea a comercianţilor de automobile.

Am mai scris însă despre asta, aici, pe blog. Pe noul blog! Am avut însă surpriza ca cei de la BMW, cărora, ador să cred asta, le place cum povestesc despre aventurile mele la volan, m-au întrebat dacă acum, când nu mai sunt “ziarist”, mai mai bag la vreun test drive. Ce întrebare?!

Şi, uite aşa, am primit pentru aproximativ 24 de ore (nu s-a putut mai mult), un model al celor de la BMW. Mă pregătisem sufleteşte pentru un X1. N-a fost să fie X1, ci un Mini Cooper Countryman. “Nu vă supăraţi, nu?”, am fost întrebat. “Am să mă supăr foarte tare”, am glumit eu.

Cred că am mers o singură dată cu un Mini, o maşină tot de test drive, dar am stat în dreapta. Şi nu ştiu dacă a fost un Countryman, nu mai ţin minte.

Am “zburat” până la Băneasa, locul de unde se ridică maşinile pentru teste ale celor de la BMW. M-am întâlnit cu omul de legătură, am efectuat formalităţile, am primit cheia maşinii şi … gata de drum!

În general îmi place să nu ştiu foarte multe despre maşina pe care o iau în test drive. Îmi place să o descopăr în timp ce merg cu ea. Mini Coope-ul Contryman a fost pentru mine o necunoscută încă de la început! Am stat mai bine de un sfert de oră în ea fără să reuşesc să o pornesc. N-am ştiut unde să bag cheia!

Am sunat un prieten, şi el specializat pe auto. “Tati, n-am făcut test cu ea, aşa că nu te pot lămuri”, a venit răspunsul. În cele din urmă mi-am călcat pe mândrie şi am apelat la omul care îmi dăduse maşina în primire, după ce, în prealabil, îl rugasem să nu râdă de păţania mea. Normal că omul a râs cu gura până la urechi.

Era simplu, dar nu îmi dădusem seama!

Mini 6

Aşadar, cu problema rezolvată, i-am dat bice micuţului meu prieten. Prima impresie? În primul rând e frumoasă. Şi are un aer, aşa, de robusteţe, de stăpânire de sine. Interiorul este mai mare decât mi-aş fi putut închipui.

La înălţimea mea, mai mereu am probleme atunci când stau la volan. Mă şi gândeam: “Maşină mică, interiorul mic, dureri de picioare, de spate… Asta e”. Dar de unde. Comenzile sunt la îndemână, cutia manuală te face să simţi exact cum stă treaba cu navigaţia prin Bucureştiul supraaglomerat ori pe autostradă.

Simt pur şi simplu plăcerea de a conduce. Am impresia că sunt într-un BMW şi nu într-un Mini. Să fie de vină entuziasmul? Poate! Eu care nu sunt un vitezoman, nici măcar în cazul unui test drive, încerc totuşi să văd ce poate. Demarez. Maşina dă impresia că e trezită din somn. E puţin puturoasă! Dar, în momentul în care s-a trezit e de neoprit!

Se supune ca un cal bine dresat. Merg prin Bucureşti şi am impresia că toată lumea se uită la mine. Şi cum naiba să nu întorci capul după o maşină rară chiar şi pe străzile capitalei României, unde pe principalele bulevarde ai impresia că eşti la Salonul Auto de la Geneva sau mai ştiu eu de unde, când Mini Coooper-ul meu e roşu, cu pătrăţele alb-negre pe ea, ca la şah sau mai degrabă ca cele de pe steagul cu ajutorul cărora comisarii anunţă sfârşitul cursei. Şi mai are un “37” mare pe ambele uşi din faţă.

Nu ştiu, spre ruşinea mea, ce e cu acel “37” pe Mini Cooper-ul meu. Mă lămuresc tot cei de la BMW: “E numărul maşinii Morris Mini Cooper S care s-a impus la Monte Carlo”. Intru pe net şi găsesc inclusiv poze cu maşina tandemului Paddy Hopkirk / Henry Liddon, câştigător la Monte Carlo în 1964. Cât sunt eu de bătrân, nu mă născusem încă în anul în care Mini se impunea în celebrul raliu!

Mini 7

Am dus maşina în Mexic, aşa cum se numeşte cartierul de la marginea Bucureştiului unde locuiesc. Aşa îi zic de fapt oamenii din zonă. Mi-a fost un pic teamă ca, din prea multă admiraţie, să nu i se întâmple ceva Mini Cooper-ului! Nu i s-a întâmplat nimic. Lumea strânsă ca la urs în jurul lui s-a limitat la a-l admira. Atât! Şi cum Petrolul avea meci pe teren propriu, am dat o fugă la Ploieşti, aşa încât am văzut şi cum se aşterne la drum, în regim de autostradă.

Mini Cooper-ul Countryman se descurcă onorabil. Se întinde la drum, iar la viteza maximă legală pe autostradă, adică 130 de km/oră, scoate un uşor sunet, de bondar, de maşină de curse, ca aia din 1964 probabil!

“Pilotul-automat”, în care îmi prind de obicei urechile la alte maşini, e descoperit imediat. E pe volan. Afişajul electronic de pe bord te face să priveşti consola centrală, păstrată încă de la primul model, doar aşa, din când în când. Mai mult ca să o admiri.

Nu găsesc “navigaţia”, dar nu insist.

Drumul până la stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti şi retur a decurs fără probleme. Ba mai mult, nici măcar poliţia care oprea circulaţia în jurul arenei nu a avut ceva de obiectat, deşi nu aveam “parbriz”!

Mini 37

A doua zi am decis să ies din nou, nu ştiu, undeva. Am ales să dau o fugă la Poieni, nu departe de Bucureşti, la un bun prieten din liceu. Traseul: Mexic (adică Est-ul Bucureştiului) – Militari (asta ca să-l văd din nou în infernul din Bucureşti) – Autostrada spre Piteşti – Bolintin – Roata – Poieni. Nu mai mult de 200 de km dus-întors. Dar am avut posibilitatea să-i testez calităţile Mini Cooper-ului meu pe toate categoriile de drum!

Era să uit! Spusesem ceva mai înainte că demarează greuţ! Mini Cooper Countryman are inclusiv un “mod Sport”. Doar apeşi pe un buton, iar maşina devine mai nervoasă. Probabil şi consumul e ceva mai mare. Nici asta n-am de unde să ştiu, pentru că n-am reuşit, vina îmi aparţine, să găsesc afişajul ce indică consumul instantaneu.

Probabil, mulţi ar spune. “Băi, nene, asta e maşină de femeie”. Cum aşa? Păi, altfel nu s-ar mai numi Countryman! Şi, jur, e bărbătească. Sau, mă rog, să nu par misogin, e … unisex!

Am urcat pante, am luat curbe, am frânat, am mers încet, am mers tare. Mini e mare!

L-am dus înapoi pe Mini Cooper Countryman, prietenul meu de o zi. Înclin să cred că ne-am simţit bine împreună. Mai ales eu. Mulţi m-au întrebat cât costă. Le-am răspuns că nu ştiu. Eu scriu ceea ce simt la o maşină şi nu cât costă. Nici măcar nu mă interesează cât costă. Poate doar în cazul în care m-aş hotărî să o cumpăr. Şi nici măcar atunci, pentru că în momentul în care îţi place ceva, nu te mai uiţi la preţ.

Pentru o cât mai bună informare asupra Mini Cooper-ului Countryman, voi scrie şi cât costă!

PS: modelul testat a fost, normal, unul cu tracţiune integrală. Şi pe benzină!

Date tehnice, performanţe Mini Cooper Countryman:
Putere: 90 kW (122 CP) la 6.000 rpm
Cuplu maxim/ turaţii:     160 Nm la 4,250 rpm
Acceleraţie (0-100 km/h): 10.5 [11.6] sec.
Viteză maximă: 190 [182] km/h
Flexibilitate 80-120 km/h (treapta a 4-a/ a 5-a): 11.6 / 14.9 sec.
Consum de combustibil (urban): 7.4 [9.3] l/100 km
Consum de combustibil (extraurban): 5.2 [6.0] l/100 km
Consum de combustibil (mixt): 6.0 [7.2] l/100 km
Emisii de CO2: 140 [168] g/km
Masa la gol (UE): 1,265 [1,295] / 1,340 [1,370] kg
Masa maximă admisă: 1,775 [1,805] kg
Încărcătura maximă pe plafon: 75 kg
Spaţiu portbagaj (min.-max.): 350 / 450 -1,170 litri
Capacitate portbagaj: 47 litri
Dimensiuni L/l/î: 4,097 / 1,789 / 1,561 mm

Listă de preţuri MINI Countryman, la câteva modele (preţurile sunt în euro şi includ TVA):
MINI One (98 hp) – 21.452
MINI Cooper ALL4 (122)  – 25.668
MINI Cooper S (184) – 28.706
MINI Cooper S ALL4 (184) – 30.380
MINI John Cooper Works ALL4 (218) – 37.572
MINI One D (90) – 23.002
MINI Cooper D ALL4 (112) – 27.528

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *