Tibor Kopacz, un destin frânt

Adi Dobre Vineri, 05 Februarie 2010

Singurul medaliat european din istoria patinajului românesc şi-a trăit ultimii ani din viaţa în anonimat. Participant la Jocurile Olimpice de la Sarajevo, din 1984, Kopacz nu şi-a putut îndeplini visul, prezenţa pe podiumul olimpic.

A murit anul trecut, la două decenii după ce a renunţat la sportul de performanţă, de cancer. Avea doar 47 de ani.

Ca şi în cazul altor mari campioni, pierduţi în hăul uitării, numele lui Tibor Kopacz este necunoscut chiar şi pentru mulţi dintre sportivii care îi calcă pe urme. Puţini îşi mai amintesc de ciucanul care se bătea în anii ‘ 70 şi ’80 cu cei mai rapizi patinatori din Europa.

Record bătut după 20 de ani

Mai mult de jumătate din viaţă, Kopacz şi-a petrecut-o pe gheţă, în cantonamente şi la concursurile la care a reprezentat cu succes România.

“A fost cel mai mare patinator de viteză din istoria României”, spune Gyula Kopacz, vărul lui Tibor. Numeroasele recorduri ale lui Tibor Kopacz au stat în picioare ani buni. “Ultimul a fost bătut prin 2007, după aproape 20 de ani. Însă toate au căzut abia după introducerea noilor patine, care permit sportivilor să rămână mai mult timp în contact cu gheaţa, ceea ce înseamnă o viteză mai mare”, explică Gyula.

Alerga la fel de bine şi la 100 şi la 10.000 de metri. Proba preferată era însă cea de 3.000 de metri. Cea mai preţioasă medalie a fost obţinută în proba de 3.000 de metri, bronz la Europenele de la Larvik, Norvegia, în 1984, anul Jocurilor Olimpice de la Sarajevo. A fost, se pare, vârful carierei pentru Tibor Kopacz. La Lavrik, Tibor s-a clasat pe locul 5 în clasamentul general, performanţă greu de egalat de vreun sportiv român.

“I s-a făcut rău”

La Sarajevo, însă, Tibor Kopacz a clacat, deşi îşi propusese o medalie. Cea mai bună clasare a înregistrat-o la 5.000 de metri, locul 19. “A suferit pe toată durata Olimpiadei de o indigestie cumplită. În prima zi la Sarajevo a fost servit la masă cu peşte. Nu îi plăcea peştele, dar, de foame, a mâncat. I s-a făcut rău, iar această stare a continuat şi în celelalte zile. În aceste condiţii a fost obligat să concureze Tibor”, povesteşte Gyula Kopacz.

După deziluzia de la Sarajevo a urmat o accidentare care l-a ţinut mai bine de doi ani departe de gheaţă.
Tibor şi-a făcut revenirea la Tomaszow, în Polonia, unde a stabilit recordul pistei la 3.000 de metri (4:18:00). A urmat Cupa Varşoviei, unde s-a impus în toate probele!
Tibor Kopacz a mai alergat până în 1989.

“Öcsi, să te întorci acasă, mamă”

Înainte de Olimpiada de la Sarajevo, Tibor Kopacz a fost invitat la un concurs în Olanda. Toată lumea era convinsă că nu se va mai întoarce în România. La plecare, mama sa l-a chemat, s-a uitat în ochii lui şi i-a spus: “Öcsi (asa era numit de toţi cunoscuţii), să te întorci acasă, mamă”. Şi s-a întors. “Nimeni nu ştie dacă vorbele mamei sale l-au determinat să nu rămână în Olanda. Dar dacă ar fi rămas, alta ar fi fost soarta lui”, crede Gyula Kopacz.

După 1990 şi-a găsit cu greu un loc în noul peisaj. A dat impresia că nu se poate adapta noii ordini sociale. Încercând să-şi câştige existenţa a acceptat fel de fel de oferte de muncă. A lucrat într-o spălătorie de maşini, iar ultima oară ca agent de vânzări la o firmă de distribuţie. Fuma mult, iar, uneori, băutura reprezenta un refugiu ideal pentru Tibor.

“Comoara” lui Tibor

Modest, deosebit de respectat în Miercurea Ciuc, fostul mare campion a trăit modest în casa sa din cartierul Topliţa, situat la ieşirea din Miercurea Ciuc spre Gheorgheni. Acolo îşi construise casa, langa cea părintească, cu banii obţinuţi pe garsonirea în care lucuise alături de soţia şi de fiul lor, Norbert.

În casa părintească, camera în care Tibor a copilărit s-a transformat cu timpul într-un adevărat muzeu. După ce s-a mutat în garsonieră, Tibi îşi ţinea în acea cameră toate medaliile, trofeele şi diplomele cucerite în toată cariera sa. “Încăperea era tot timpul încuiată. Doar Öcsi şi mama lui aveau voie să intre. Cred că aveam vreo 10-12 ani, când, într-o zi, după mai bine de doua luni de încercări, am primit permisiunea să vizitez camera. Am stat cinci minute şi n-am avut voie să ating nimic. Doar să privesc”, îşi aminteşte Gyula Kopacz.

Patinoarul “Tibor Kopacz”

În curte, lângă casa şi în faţa anexelor era turnată din beton o pistă de alergare în forma literei “L”. În timpul verii, Tibor Kopacz patina pe role ore în şir. Era pregătirea pentru sezonul de toamnă!

De pe urma sportului nu s-a ales cu nimic. “Nu a avut niciodată maşină. Nici măcar permis de conducere nu avea”, povesteşte nepotul său.
În ultimii patru ani de viaţă a trăit din ajutorul de şomaj şi din salariul soţiei. Nu s-a plâns însă niciodată. N-a cerut pomană de la nimeni. Era din ce în ce mai bolnav. În toamna anului 2008 a fost pentru ultima oară la Patinoarul “Vakar Lajos”, la un meci al echipei de hochei SC Miercurea Ciuc. Lângă patinoarul acoperit se găseşte pista de viteză. Acum se lucrează la noul patinoar de viteză, care n-a primit încă un nume. “Ar putea primi numele său. Ar fi, aşa, o recompensă morală pentru Tibor”, crede Gyula Kopacz.

Nu i-a plăcut publicitatea

La înmormântarea lui Tibor Kopacz a fost foarte multă lume. Cei apropiaţi marelui campion au rămas surprinşi că după atâţia ani, Tibor nu fusese totuşi uitat. “Evenimentul zilei” a încercat în zadar mai bine de un deceniu să îi ia un interviu lui Tibor Kopacz. “Ura publicitatea de orice fel. Nici mie n-a vrut să-mi acorde vreun interviu”, punctează Gyula Kopacz, jurnalist la cotidianul local “Hargita Népe” (Poporul harghitean).

Pentru locuitorii din zona Ciucului, sporturile de iarnă reprezintă o a doua religie. Hocheiul, patinajul şi schiul sunt practicate încă din copilărie. În cartierul Topliţa, unde a trăit Tibor Kopacz, sub un stâlp de iluminat public, mai mulţi copii joacă hochei. Alţii, cu patine în picioare se iau la întrecere pe strada îngheţată şi se pierd în întuneric.

> Articol apărut în cotidianul Evenimentul zilei, ediţia Online, vineri 5 februarie 2010.

One thought on “Tibor Kopacz, un destin frânt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *