Un înger!

Stau cu fetele în spate la Promenada, în Aviaţiei, şi halim câte un “senviş” cumpărăt de la subsol, de la Billa!

Mă uit la frumuseţile corporatiste aflate în drum spre metrou, eliberate de o nouă zi de muncă. Cea mai grea, poate, că doar e prima a săptămânii.

Sunt trezit din visare de apariţia unui aurolac bătrân, care păşeşte sfios spre noi.

În mână ţine un chiştoc, găsit, probabil, pe stradă.

Buhăit de băutură, îmbrăcat mai mult decât modest, săracul, arată ca un soldat întors de pe front.

Sunt convins că-mi va cere o ţigară.

“Nu vă supăraţi”, mă abordează el cu respect, după care continuă: “Nu ştiţi cum ajung la Autostrada de Constanţa?!”.

Rămân mut.

Îmi revin însă destul de repede. “Sunteţi pe jos?”, zic. “Da. Dar nu contează. E departe?”, insistă el.

“E departe”, răspund. “În ce direcţie?”, mă mai întreabă omul meu.

“Tati, încolo”, şi îi arăt interzis B-dul Barbu Văcărăscu.

“Vă mulţumesc! O seară bună vă doresc”, zice, după care pleacă, târând după el un picior, lovit, ori, probabil, atins de vreo boală.

“Drum bun, tati. Dumnezeu să fie cu tine”, îi urez în gând. Mă uit după el. Îmi pare rău că nu l-am întrebat dacă îi e foame sau dacă vrea o ţigară…

PS: am scris asta mai întâi pe “feisbuc”.
– Paul Ciuci, prietenul meu de la Compact, a comentat, citez: “Aşa apar îngerii, câteodată, Adi… când nici nu ne dăm seama!”
De aici şi titlul!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *