Viitorul – Petrolul. Cronică de meci

petrolul 1 petrolul 2

Viitorul – Petrolul! N-am cum să ratez meciul ăsta. N-am cum.

Am de comentat la Eurosport Ausgburg – Hertha. Începe la 16.30, se termină aproape de 18.30, adică la ora la care începe Viitorul – Petrolul. La Chiajna, tati! La o aruncătură de băţ.

Săptămâna trecută am avut la dispoziţie o oră să ajung din Cotroceni, unde e sediul Eurosport, la Ploieşti. Petrolul juca cu Steaua! M-am dat bătut şi am ales să văd meciul la Pam Pam, într-un ocean de “caporali”. A fost sinistru… N-am fost om două zile. În creier îmi răsunau uralele electoratului PSD, transformat ad-hoc în galerie “roş-albastră”.

Îl sun pe prietenul Dragoş Dumitrescu: “Tati, mergem la Chiajna?”. “Mergem, tati”, vine răspunsul instantaneu din partea omului cu care am făcut cele mai multe deplasări la Ploieşti în ultimul an.

La orele 18.30 trecute fix, demarăm spre Chiajna. Meciul a început deja, dar nu mai contează.

Nu pierdem decât vreo 20 de minute. Ne instalăm la tribuna din dreapta, acolo unde se află şi galeria Petrolului de la tribuna a II-a a stadionului “Ilie Oană”.

Nu întrebăm cât e scorul. E clar că e 0-0. Petrolul e călare pe echipa lui Gică Hagi, o trupă insipidă, incoloră şi inodoră. Aprind o ţigară. Încep să-i descifrez pe ai mei: Pecanha, Alcenat, Geraldo, Mustivar, Tamuz. Mă bucur că joacă Marinescu. Ăsta era jucătorul preferat al lui Valeriu Mihăilescu, bunul nostru prieten, unul dintre cei mai mari fani ai Petrolului, plecat dintre noi în urmă cu aproape opt ani.

Îl zăresc pe Florin Codescu, prietenul meu de la Ploieşti. N-am cum să nu îl reperez în mulţimea din tribună. Florin urlă, îşi pune mâinile în cap, îşi dă palme, înjură, strigă la “lupii” din teren. Lângă el, un alt prieten din Ploieşti, Adrian. Ăsta e mai liniştit. A venit şi cu gagica! Două rânduri mai jos stă fratele Cristi Vlad, fostul căpitan al Petrolului, expulzat în tribună de conducerea clubului.

Îi descopăr printre fanii ploieşteni pe Mircea Rednic şi pe Mihai Teja. Sunt însoţiţi de o blondă. Toţi trei mănâncă floricele.

E şi Vivi Răchită la meci! Secund de naţională, tati! Puţinul păr pe care Vivi îl mai are a albit.

Aşadar, lume bună la meci, la Chiajna. Cocoţat undeva deasupra băncii de rezerve a echipei gazdă, marele Gică Hagi face ca toate alea! E huiduit la scenă deschisă. Am, aşa, o strângere de inimă. Cum să-l înjuri pe Hagi? De fapt, fanii Petrolului nu îl înjură pe fotbalistul Hagi, ci pe managerul Hagi.

“Tati, îmi e frică de fazele fixe”, îi şoptesc lui Dragoş. După cinci minute, Viitorul lui Hagi deschide scorul după o fază fixă prin Daminuţă, singurul jucător român legitimat la Inter Milano şi la AC Milan. N-a jucat însă niciodată acolo.

Mulţescu, noul “mister” de la Petrolul, schimbă, deşi până la pauză mai e. Iese Marinescu! Nu înţelegem nimic. Marinescu nici atât. “E accidentat?”, întreabă lumea în jurul meu. După reacţia lui Marinescu, e clar, e o schimbare tactică!

Pauză… Coborâm în spatele tribunei. Fanii Petrolului sunt revoltaţi. Echipa joacă, domină, dar nu mai vezi la băieţi plăcerea aia de altădată. E ceva putred…
“Batem, tati! O să vedeţi. Cum pana mea să pierdem cu petardele astea?”, îi încurajez pe cei din jur. Cei mai mulţi mă privesc cu neîncredere.

Alexandra, fata mea cea mică, îmi trimite sms: “Tati, cât e scorul?”. O sun şi îi zic: “tati, e nasol, ne chinuim ca hoţii de cai”. “Ca cine?”, mă întreabă copilul, care îmi mărturiseşte apoi că ascultă, cu întreruperi, meciul la radio.

Urcăm la locurile noastre. Lângă mine s-au plantat doi beţivi, localnici, care n-au nicio treabă cu meciul. Habar n-au cât e scorul. Se orientează însă rapid. Îşi dau seama că se află printre ploieşteni şi devin pe loc fani ai Petrolului. “Hai, ţigane, dă drumul la minge”, îi strigă unul dintre ei lui Alcenat. Vecinii mei cer cartonaş roşu şi penalty la orice intervenţie asupra jucătorilor Petrolului.

Egalează Tamuz! “V-am zis eu că o să dea gol”, îmi strigă unul dintre beţivi, după care discută între ei. “Auzi, bă, cât ai balotat azi?”. “Două beri!”. “Să mori, tu?! Du-te dracului!”. Ar fuma, dar nu au ce. Ochesc un ploieştean mult prea atent la meci ca să-i refuze şi poştesc apoi ţigara.

Petrolul presează, presează, dar degeaba. Viitorul lui Hagi n-a trecut de trei ori centrul terenului în repriza a doua. Şi mai sunt câteva minute. După pauză, Cristi Vlad a venit lângă mine. Nu se exteriorizează. Îşi freacă mâinile şi se consumă incredibil. “Tati, n-auzi că batem, ce dracului”, îl îmbărbătez. Nici nu cred că m-a auzit.

Contraatac al Petrolului! Tamuz, Tamuz, pasă la Astafei (şi, Doamne, cât l-am bombănit înainte de meci pe Astafei ăsta!), Astafei, Astafei! Ce dracului face ăsta? Driblează? Nu înţeleg nimic, nu mai văd mingea, dar reacţia tribunei mă aruncă în aer! Gol, Petrolul! “Ţi-am zis! Ţi-am zis!”, strig la urechea lui Cristi Vlad. E haos!

Mama ei de viaţă! Cu cine am ajuns să ne chinuim… Cu desculţii ăştia…

Sună telefonul! E Alexandra! “Tati, am bătut! Am ascultat la radio. Să-i feliciţi pe băieţi! N-am înţeles totuşi cine a marcat golurile de 2-1 şi 3-1. Cine e Astafei ăsta? Am pronunţat bine?”. “E un băiat nou, tati. E băiat bun”, o asigur pe Alexandra.

Alexandra şi Larisa, fetele mele, au fost prima oară pe un stadion de fotbal chiar aici, la Chiajna. Pe vremea când Petrolul juca în “B”!

În spatele tribunei I, există două locuri pentru interviuri. Unul pentru Concordia Chiajna, altul pentru Viitorul. Ăştia de la Chiajna au două echipe în Divizia A! Ce tari sunt!

Mai zăbovesc vreo jumătate de oră în parcarea de la vestiare. Mă salut cu Mulţescu-junior, Cătălin, băiatul lui nea Gigi, acum alături de taică-său în staff-ul Petrolului. De câţi îl ştiu pe omul ăsta, pe Cătălin adică. Pentru cine nu ştie, Cătălin Mulţescu a fost portar. I se spunea “Bucătarul”, că era el, aşa, mai rotund, mai grăsuţ! Dar ştiţi ce portar a fost?! Îmi aduc aminte că, pe vremea când apăra la Astra, Cătălin Mulţescu i-a avut ca rezerve pe Fane Preda, pe Florin Prunea şi pe încă unul cu nume mare, îmi scapă acum.

Dau nas în nas cu Dan Balauru, fost jucător la Rocarul anului 2000, al lui nea Ţiţi şi al lui Florea!

Plecăm, după ce mai dau mâna cu câţiva “tovarăşi”. Îi îmbrăţişez pe Cristi Vlad, pe Florin şi pe ceilalţi ploieşteni şi pornesc spre Mexic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *