ceausescu

Vis

Iar acum, Sorinel, adică Sorin Breazu.

Vis (titlul îmi aparține)

În nopțile în care, înghesuit între griji și nevoi, nu reușesc să adorm, regurg la câteva imagini întâmplătoare din filmul Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu. Imediat, mă aplec într-un somn netezit de vise plăcute. Într-unul dintre ele, vânam fazani alături de marii nomenclaturiști, beam țuică (deși nu obișnuiesc) și eram tânăr, vesel. Păsările erau ucise în slow motion, acceptând alicele cu nepăsarea dobitoacelor de rând, însă puștile noastre nu făceau nici poc, nici bang, nici fâs, nimic. Erau – pentru liniștea mea – puști de vânătoare moderne, cu amortizor, fabricate la Cugir. Pădurea de plopi aliniați era și ea tânără, iar tovarăși cu piepturi tari, încălțați în opinci de blană scumpă, lucioasă, alergau cu râvnă după vânat. La un moment dat, Ceaușescu se opri, își lăsă pușca pe braț și, cu avânt practic, își trosni două degete de la mâna dreaptă. Două tunete îi răspunseră, ca un ecou, în depărtare. După o secundă de pace, începu să plouă, o picătură îmi căzu pe nas și, împotriva voinței mele, m-am trezit în beznă. Îmi ardea gâtul de la țuică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *