1 Decembrie. Din Mexic, “La mulţi ani, România!”

Sunt liber de 1 decembrie 2013! Aşa am picat după rotaţia făcută cu amicul Mugur Băileşteanu, noi doi formând în acest moment departamentul Sport al cotidianului Evenimentul zilei.

M-am trezit la ora 10.00, după ce am adormit pe la 01.00. Azi am decis să lenevesc, dar n-am reuşit. Deschid net-ul, de fapt “feisbucul” şi blogul meu de povestitor. Toată lumea postează “La mulţi ani, România!”, “La mulţi ani, români!”, cei mai mulţi fără virgulă, evident. E frumos să vezi asta. Parcă e mai sincer decât urările alea cu “Hai, România! Să-i batem pe greci, să mergem la Mondiale!”. Evident, fără virgulă şi alea.
Doamna Anişoara mi-a luat fetele şi mi le-a dus în Secuime! De 1 decembrie! Mi se pare super-tare! Să te duci de ziua naţională în Secuime!
M-am apucat să-mi scot de prin cutii şi de prin şifonier lucrurile de iarnă. Le-am pus pe toate în mijlocul celulei şi mă uit la ele. Organizarea într-un spaţiu de aproximativ 20 de metri pătraţi e o adevărată provocare. Pe cuvânt! “De astea n-am nevoie. De astea am. Uite şi puloverul luat de la Londra acum trei ani! Îl şi uitasem”. Vorbesc singur. O geacă e de negăsit. Am uitat-o, probabil, pe undeva. Trec peste acest amănunt. Descopăr şi alte lucruri de a căror existenţă nu mai aveam cunoştinţă. Fac pachete pentru Crăciun cu lucrurile care-mi prisosesc sau pe care nu mai am unde să le dosesc. “Ăsta e pentru cumnatul Darius. Treningul ăsta pleacă în Elveţia, la Kuki Leahu”. Mă trezesc din nou vorbind sigur.
Aleg să văd parada militară de 1 decembrie pe TVR 1. Măcar ăştia sunt obiectivi. La microfonul TVR, Adelin Petrişor, băiatul ăla de s-a plimbat mai mult decît Marco Polo. Are invitat un militar. Comentariile sunt pertinente, la obiect, cei doi nu bat câmpii, nu fac comentarii aiurea, nu pupă-n cur pe nimeni.
Am vorbit cu fetele. Îşi făceau lecţiile şi dăduseră pe RTV ca să urmărească parada. Doamna Anişoara îmi spusese că şi la Miercurea Ciuc se sărbătoreşte 1 decembrie. Ăsta subiect. Nu cred că i-a trecut cuiva prin cap să meargă la Miercurea Ciuc şi să facă un reportaj despre cum se sărbătoreşte acolo ziua de 1 decembrie. Altădată, m-aş fi dus pe banii mei. Acum, însă, mi-a trecut.
Aprind o lumânare şi bag în funcţiune maşina de spălat. M-o ierta bunul Dumnezeu că spăl duminica.
Azi se joacă Steaua – Petrolul. Nu ştiu ce să fac, să mă duc sau să nu mă duc la meci? Probabil că mă voi duce, deşi îmi e urât de drumul până-n Ghencea şi înapoi. Mai ales că după ora 23.00 singura variantă de a te returna la domiciliu e taxiul. Şi “nu e bani”! Mai am varianta televizorului, în primitorul apartament al lui Cipic. Unde te poţi manifesta şi, în acelaşi timp, te poţi răsfăţa cu o licoare de calitate.
E frumos de 1 decembrie! Lumea parcă a înnebunit! “La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, aproape toate mesajele, evident, fără virgulă. Nu mai contează. E mare lucru să vezi atâţia oameni bucurându-se de ziua naţională a ţării ăsteia. O ţară la care eu ţin foarte mult. O ţară pe care aş fi vrut să o părăsesc, dar n-am putut niciodată. Nu pot explica de ce. Şi asta n-are vreo legătură cu fetele.
Peste tot pe unde am umblat, m-am mândrit cu faptul că sunt român. Pentru că asta n-are vreo legătură cu hoţii, cu ţiganii şi cu paraziţii care ne fac de râs ţara pe toate meridianele globului. Şi nici cu golanii ăştia de politicieni şi oameni de afaceri care jefuiesc necontenit România de fix 23 de ani.
Mă bucur că le-am insuflat fetelor mele sentimentul patriotic de a fi român, de a respecta ţara asta, imnul şi drapelul. Când mă gândesc la asta, o aud parcă pe Larisa şoptindu-mi la ureche, aşa cum mi-a declarat-o într-o zi de vară, pe “Arcul de Triumf”, la un meci la “stejarilor”: “Tati, când ascult Imnul României, îmi vine să plâng!”
Mă duc să beau o bere de Ziua României! Culmea, e chiar Ciuc! Şi cu tricolorul pe masă!
Din Mexic, toastez: La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!