Gata şi cu 2010! Mai sunt câteva ore. Am zis să scriu repede câteva cuvinte, aşa, de final de an. În adolescenţă scriam la fiecare sfârşit de an, într-un jurnal, un fel de bilanţ. Aşa îmi plăcea mie să scriu. Bine înţeles, bilanţul se referea strict la latura emoţională. Încerc şi acum, după atâţi ani, cu atâtea responsabilităţi în cârcă, să-mi fac bilanţul an de an. În cap, numai pentru mine. Şi câte nu descopăr! Şi bune, şi rele. Subliniam într-un post acum câteva zile,…
Două babe se ceartă pe pachetele pe care enoriaşii din cartier le împart la ieşirea din biserică. Au strâns deja cât nu pot duce. Au tupeul să refuze unele pomeni, pe motiv că sunt prea mici. Le cedează unor ţigani, aflaţi în inferioritate din start, din cauza pielii, într-o competiţie pe care am urât-o mereu. E ziua de Crăciun! M-am bărbierit, m-am îmbrăcat frumos şi am plecat spre biserică. Lăcaşul de cult e plin. N-ai loc să arunci un ac, aşa că stau afară. Difuzoarele aduc…
Îl ascult de minute bune pe marele comentator italian Enrico Ameri, de a cărui voce se leagă marele triumf al squadrei-azzurra la Campionatul Mondial de fotbal din 1982, din Spania. Căutam să-mi aduc aminte de echipa Italiei, cea mai frumoasă din istorie, cu siguranţă. Aşa, ca să-mi treacă dorul de Enzo Bearzot. Don Enzo a murit ieri. Adică alaltăieri, că e trecut de mult de miezul nopţii. Parcă aş fi pierdut un cunoscut. M-a durut tare, în primul rând pentru că am iubit enorm acea…
Am crezut că n-am să înţeleg niciodată de ce doamna Anişoara nu se entuziasmează atunci când face cunoştinţă cu cineva. Sau, mă rog. nu dă ochii peste cap, ca mine! N-am înţeles-o de ce, de exemplu, nu se omoară să aibă prea mulţi prieteni. De fiecare dată, am dat vina pe o anumită doză de sălbăticie moştenită aiurea. Anişoara le dă tuturor oamenilor nota 4, din oficiu. După care, în funcţie de evoluţia relaţiei, nota creşte sau coboară. Eu nu sunt aşa! Eu dau tuturor…
Budapesta e oraşul meu preferat. După Londra! Budapesta a fost prima mea ieşire din ţară. Asta s-a petrecut, bine-nţeles, după evenimentele din decembrie 1989. Ţin minte că am mers cu nişte băieţi din Buftea, pe care i-am cunoscut atunci când eram inginer şef la SMA Mogoşoaia. I-am auzit că se duc în Ungaria să vândă şi să cumpere marfă şi m-am dus şi eu. Cumpăram o sută de mărci şi plecam la drum. Vineri seară, cu un tren, accelerat sau rapid, nu mai ţin minte,…
Din Valea Călugărească e tata. Acolo s-a născut. În satul Pantazi, mai precis, pe malul Teleajenului. La Valea Călugărească s-au căsătorit ai mei. La Valea Călugărească am făcut liceul. Acolo, la Valea Călugărească, am bătut toate dealurile care se văd cu ochii, legând, săpând şi recoltând viţa de vie care acum e istorie… Sâmbătă, pe ploaia aia nebună, am fost la Valea Călugărească, la vărul meu, Vali. Mama lui a fost sora mare a tatei. Şi, în plus, naşa mea de botez. Ţaţa, aşa cum…
De Sfântul Nicolae, tata punea telefonul pe masă, ca să-l aibe la-ndemână. Făcuse cerere la Telefoane sau dăduse ceva şpagă, nu mai ţin minte, ca să ne pună fir lung la telefon. Fără o relaţie, stăteai lipit de telefon acolo unde ţi-l montaseră oamenii. Pe hol, de obicei. Şi ziceai sărut mâna. Alţii aşteptau ani în şir instalarea unui post telefonic. Ţin minte doi vecini care au aşteptat până a venit revoluţia şi abia atunci, cu chiu, cu vai, cu blesteme, au avut şi ei…