2011 a murit! Trăiască 2012!

Mi-am închis contul pe facebook. Am fost la un pas de a proceda la fel şi cu blogul. Am amânat însă această decizie, nici eu nu ştiu până la urmă din ce motiv.
Finalul de an mă găseşte întotdeauna cu telefonul în mână. Aşa era şi pe vremuri, când nu exista mobil. Primesc, dar mai ales dau telefoane. Şi constat acelaşi lucru: că multe dintre prietenii, în loc să se cimenteze, se deteriorează. Cauzele sunt multiple.
“Scuză-mă că nu te-am mai sunat. Ştii, am fost ocupată. Dar sunt la curent cu tot ceea ce faci, pentru că te citesc pe blog”, mi-a dezvăluit, înainte de Anul Nou, o veche cunoştinţă. Să-l ia dracul de blog, zic… M-am simţit jignit. Sincer.
Când Dragoş Băcanaciu, coechipierul meu de la Sport 1, mi-a reproşat că prea îmi deschid sufletul pe blog, că prea abordez probleme personale pe un domeniu până la urmă public, am tăcut. Şi Boca nu a fost singurul care mi-a reproşat faptul că mă “spovedesc” pe bog. Tuturor am încercat să le explic însă că eu sunt altfel. Că eu, aici, pe amărâtul ăsta de blog, aşa cum îm place mie să îi spun, vreau să fiu EU. Cu bune, cu rele. Nu mi-am făcut blog ca să-mi promovez meseria, articolele scrise, sau blaturile. Mi-am făcut blog ca să-mi spun off-ul, să-mi povestesc viaţa, să-mi recunosc greşelile făcute, ca pildă pentru cei mai puţin experimentaţi în ale vieţii.
Tocmai de aceea mi-a fost atât de greu să scriu în ultima vreme. Am simţit în dese rânduri nevoia nebună de a-mi face cunoscute sentimentele care mă încearcă la fiecare sfârşit de an, la fiecare început de an. Pentru prima oară, m-am abţinut. Poate a fost mai bine.
2011 a murit! Trăiască 2012! Nu sunt un vizionar. Niciodată n-am intuit viitorul. E adevărat, mereu, la început de an, mi-am făcut planuri, mi-am trasat obiective… Dar atât. Hazardul e cel care decide ce va fi cu noi.
La mulţi ani tuturor!