Despre El Clásico şi multe altele

Tocmai ce s-a încheiat El Clásico, adică Real Madrid – Barcelona. Echipa mea favorită, din acest duel, bine înţeles, Barcelona, s-a jucat cu ocaziile şi, într-un final, s-a văzut egalată. Frumos meci. La fel ca şi cel de pe “Emirates”, dintre Arsenal, o altă echipă la care ţin mult, şi FC Liverpool, echipa aia pe care a bătut-o Petrolul în 1966, la Ploieşti, cu 3-1. Nea Mircea Dridea, prietenul meu a marcat atunci! Aveam să mă nasc la aproape un an de la acea mare…

Nea Mircea, nea Imi, Ivan Patzaichin şi Radu. Radu Voina

Au fost ani, cei ai copilăriei şi ai adolescenţei, când aş fi dat orice să pot schimba o vorbă cu idolii mei. Am avut mulţi idoli, trebuie să recunosc. De la personaje de benzi desenate, până la actori, sportivi, artişti şi chiar eroi ai unor romane care mi-au marcat acei ani. Idoli reali, ori imaginari. Dar au fost ai mei. Când am intrat în presă, acum mulţi ani, mi-am împlinit un vis. Nu neapărat acela de a scrie despre oamenii pe care îi divinizam, ci…

Încotro?

Nu îmi iese din cap drumul de la Nădlac la Bucureşti, atunci cînd ne-am întors din Austria. Şi au trecut mai bine de două săptămâni. Am făcut drumul ăsta de multe ori, dar parcă niciodată n-a fost ca acum. N-a fost un simplu drum, a fost mai degrabă o lecţie de viaţă. Altă lecţie de viaţă… Scriam şi la vremea respectivă despre sentimentul care m-a încercat în cele aproape 14 ore cât a durat drumul, unul de vreo şase sute de kilometri. Doar şase sute……

Amintiri din copilărie. Despre film şi … video!

Promiteam în postul anterior că voi scrie despre cum stătea treaba cu filmele în ultimii ani ai regimului comunist. Am să extind însă perioada şi voi demara chiar cu începutul. Începutul meu, fireşte! Nu îmi amintesc exact care a fost primul film văzut de mine. Aş plonja în ridicol dacă aş susţine că ştiu acest amănunt al existenţei mele. Poate dacă mai trăiau mama şi tata… Şi nici atunci nu cred. Nu mai contează. Îmi amintesc însă că am prins vremurile în care cenzura comunistă…

De iarnă. Despre HBO şi Mexic!

Ascult Bee Gees! Am găsit pe youtube un concert din 1989. Are o oră şi 47 de minute! Ce trupă! Oamenii ăştia se săturaseră de cântat, vorba vine, încă dinainte de a mă naşte. Ce tare! Păcat că doi dintre ei s-au dus… Maurice Gibb, acum vreo zece ani, iar Robin, anul trecut. A mai rămas Barry, ăla cu părul mare, cu barbă şi mustaţă, de mureau colegele mele de liceu după el. Are acum vreo 66 de ani. Azi m-am trezit pe la 9.00.…

Sunt fericit!

Ce combinaţie! Ascult muzică rusească, vorbesc la telefon cu fratele meu Yura Radzievsky, la Kiev, pe mobil, şi încerc să pornesc nenorocitul ăsta de Skype ca să mai economisesc bani. E trecut de miezul nopţii, iar pe mine mă încearcă un sentiment ciudat. Sunt fericit. Sunt fericit că exist, că în seara asta, de fapt ceva mai devreme, pentru că acum e trecut de miezul nopţii, mi-am făcut timp să mă văd cu doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, sunt fericit că… Nici…

Din Mexic. Tespre bătrânul Lev

N-am avut chef de scris în ultimele zile. Oboseală, plictiseală, lehamite, din toate câte un pic. De câteva ori am deschis blogul, am intrat pe câte un “new post”, dar, după ce contemplam, aşa, ca viţelul, închideam şi fugeam la culcare! Sper să mă iertaţi. Aş fi avut ce scrie. Când n-am eu ce scrie?! Citesc “Despre Dumnezeu şi om”, însemnările lui Lev Tolstoi din ultimii ani de viaţă. Şi acesta e un motiv pentru care n-am mai scris pe blog. După mai puţin de…

Diverse. Din Mexic şi nu numai

Sunt rupt de oboseală. Stau şi cotrobăi prin memorie, dar nu găsesc o stare similară în trecutul apropiat. Îmi vine să râd. Tocmai eu, ăla care se laudă în gura mare că nu oboseşte vreodată, sunt lat! Azi am adormit de câteva ori în timp ce scriam o ştire, la ziar! Ce tare! Am plecat de la redacţie hotărât să vin acasă şi să dorm. Aiurea! M-am oprit în Auchan direct în librărie, la Humanitas. Acum câteva zile, înainte de a pleca spre Austria, am…

Dor de normalitate

Uneori mi se reproşează că cer prea mult de la viaţă. Dar, jur, niciodată n-am cerut prea mult. Sau, mă rog, nu mai mult decât cred că am meritat. Asta o poate confirma până şi doamna Anişoara. Sunt în starea aia de căcat, de după. De după ceva frumos, ceva normal, până la urmă. Am băgat deja două zile de muncă. Drepturile ne intră cu ţârâita în conturi, dar ni se cere în schimb entuziasm, performanţă. De două zile îl văd nonstop pe gigi becali.…

Jurnal de călătorie. De la Sölden, în Mexic, via Budapesta

Îmi bubuie capul de furie. Ne târâm de ore bune pe drumurile pline de gropi, înguste şi supraaglomerate ale patriei nostre. Am lăsat în urmă autostrăzile civilizaţiei vestice şi ne-am întors printre căruţe, TIR-uri, benzi continue şi echipaje de poliţie stând la pândă pentru a-i taxa pe fraieri. Nu mai îmi simt picioarele. Nu mai am chef de nimic. Mă pun la mintea unor copii ultraplictisiţi şi discut în contradictoriu cu ei pe teme de viaţă. Simt că sunt depăşit net de isteţimea fetelor, care…