Încep cu o constatare. Dacă m-ar fi chemat Tolontan, cred că postul de aseară ar mai fi adunat câteva sute de cititori. Aşa… Cine pana mea e Adi Dobre? Un … vai mama lui. Dar, vă jur, nu mă dau pe cel de care am amintit ceva mai sus. Gata cu vrăjeala! Doar v-am zis, presa sportivă a murit în România. Băieţii ăştia de la ziarele de sport şi de la televiziunile de nişă (ce frumos sună!) ar trebui să intre la departamentul Economic, nu…
Mă încearcă o dezamăgire uriaşă. Uriaşă e, parcă, puţin spus. Îmi simt sufletul explodând în mii şi mii de bucăţele. Nu a mai rămas nimic din el. Nici măcar o fărâmă, să o pot înmormânta creştineşte sau, poate, din care să pot obţine, cine ştie, peste ani, când vremurile vor fi altele, o clonă. Am sperat până în ultima clipă că totul nu e decât rodul imaginaţiei mele bolnave, o imaginaţie lovită de nereuşitele din ultimii ani şi de frustrările acumulate fără încetare. Acum nu…
(Text apărut în “Sport Junior”, publicaţie exclusiv print, ce se distribuie lunar împreună cu Evenimentul zilei) Un puşti de doar nouă ani din Bucureşti îl are drept idol pe celebrul pugilist american ţi se antrenează din greu ca să-i calce pe urme celui poreclit “Pretty Boy” Drumul de la intrarea în Parcul Dinamo şi până la sala de box a complexului e lung. Ar trebui introdusă o linie de maxi taxi! Până nu de mult, la sala de box puteai ajunge intrând şi din „Barbu…
(Text apărut în “Sport Junior”, publicaţie exclusiv print, ce se distribuie lunar împreună cu Evenimentul zilei) O şcoală din Bucureşti. Ora 8.00! Copiii din clasa a II-a A sunt gata de ora de sport! „Aliniaţi-vă la linia albastră! Toţi! Alexandru, mai repede”, se aude vocea gravă a profesorului de sport. „Domnu’ profesor! Ştiţi, eu sunt răcit. Nu pot face sport azi”, i se adresează dascălului un puşti mai rotofei. Alţi doi se scuză invocând motive specifice vârstei. Cei trei se retrag pe o băncuţă, la…
(Material apărut în ediţiilea print şi online de sâmbătă, 10 martie 2013, ale cotidianului Evenimentul zilei) Nemţii de la BMW au făcut ce au făcut şi au mai scos ceva cu care să se mândrească Maşina cu care m-am plimbat prima oară în viaţa mea a fost o Dacia 1.100. Nu îmi amintesc să fi fost alta. Dacia era a familiei Barbu, de la „trei”, iar plimbarea se rezuma la parcurgerea distanţei de la intrarea în curtea blocului şi până în garajul din PFL în…
E ora 1.26! Chiar mă întrebam acum un sfert de oră, citez: “cine pana mea mai scrie pe site la Evz acum, la ora asta?”. Doar eu, bine-nţeles. Gata, am terminat. Am ţinut meciul. Cum, care meci? Ăla de pe “ArenA”. Ăla în care olandezii ne-au arătat de fapt unde suntem, dacă asta mai era nevoie. Am băgat nişte reacţii şi gata… Beau un vin de ţară dintr-o sticlă de 2,5 litri, care a supravieţuit unei zbor de la etajul trei! Cipic, după meci… Cum,…
Celula din Mexic e din nou plină! Fetele şi-au cărat aici aproape toate jucăriile care le-au marcat primii ani ai copilăriei. Multe au fost recuperate cu mari sacrificii de la Miercurea Ciuc, unde au fost exilate, ca victime ale unor epurări absurde, numite în limbajul oamenilor mari cureţenii! De primăvară, de toamnă, naiba mai ştie. Vedetele sunt ursuleţul Tedi şi broscuţa Oac, două păpuşi de pluş cumpărate de mine cu câţiva ani în urmă de la Auchan şi făcute cadou fetelor într-un mod original. Când…
Am fost pentru 24 de ore la Poiana Braşov. Cu treabă. Dar a fost frumos. Azi dimineaţă, când m-am trezit, m-am uitat pe fereastră şi nu mi-a venit să cred: ningea ca în poveşti.
Am vrut să închid blogul. Am vrut să închid facebook-ul. La ce naiba să le mai ţin, dacă tot n-am activitate? N-am mai scris… staţi să mă uit… din 4 martie. Data aia cu cutremuru’. Trebuie să fiu atent ce scuze găsesc, pentru că în ultima vreme, ori de câte ori am deschis gura mi s-a reproşat că mă plâng! Azi, în România, ca subaltern, ai deschis gura = te-ai plâns! Să mor, dacă vă mint! Aşa că am să încerc să nu găsesc explicaţii…
Un băiat de 15 ani, de la noi, din Sectorul 3, s-a sinucis. S-a spânzurat. Sâmbătă a fost înmormântat. Colegii de şcoală l-au petrecut pe ultimul drum, având cu ei fotografia în mărime naturală a fostului lor coleg. Băiatul a lăsat o scrisoare, semn că şi-a pregătit sârguincios gestul. A şi explicat de ce s-a sinucis. Îl părăsise iubita. Nasol… Ce dracului să mai înţelegem din astfel de gesturi? Lumea vorbeşte la superlativ despre familia puştiului proaspăt sinucis. “Dom.le, nu-i lipsea nimic”, îmi zice un…