Iartă-mă, nea Doru…

Telefonul sună. Mă trezesc brusc, ca în armată. Doar am făcut-o la pompieri. Înjur. Ştiu cine e. Aproape în fiecare noapte sună. Găsesc cu greu telefonul. Mă uit pe ecran şi văd: “Tureanu 2”. “Nea Dorule, mama mă-sii, iar n-ai somn?”, întreb în gând. N-am chef să-i răspund. Mă uit la ceas. E ora 2.00 dimineaţa. “Nea Doru iar are chef de bancuri”, îmi zic. Dau telefonul pe “silenţios” şi-mi pun pătura pe cap. Telefonul sună. Sar ca la alarmă, doar am făcut armata la…

Ziua în care am crezut că am murit

“Tati, azi ar trebui să te simţi bine. Nu zic să te bucuri, doar să te simţi bine. Ai văzut ce reacţie a avut lumea azi la postarea ta! Tati, exişti! N-ai făcut umbră pământului degeaba. A scris Tolontan, tati, de tine”, îmi zice prietenul Sorin Breazu, omul “născut” la Evenimentul zilei, ca mulţi alţii, dar care a decis, cu o lună înaintea mea, să plece, cam din aceleaşi motive. Sorin e cu exact 20 de ani mai mic decât mine. E enervant de deştept.…

Sfârşit de drum. Punct, şi … era să zic de la capăt… doar punct…

Niciun alt domeniu de activitate din România post-revoluţionară nu s-a dus în cap aşa cum s-a dus presa. Nici unul… De forat se forează în România, de spălat maşini se spală în România, de făcut evaziune fiscală în România se face, de furat se fură în scumpa noastră patrie, de prostit poporul, aoleu. Toate se fac. Mai puţin presă. Şi asta pentru că totul s-a politizat în România. Ceea ce e de interes general, fireşte, totul s-a politizat. Nu sunt nici Tolontan, ca să am…

Jurnal de ghetou. Nea Florian şi tatuajele lui cu pişat

Sub balconaşul de la capătul holului sunt zeci de chiştoace. Scrumez în farfurioara ce ţine loc de scrumieră. Tot acolo sting ţigara. “Aruncă, omule, peste balustradă. Ce, nu mătur eu?”, mă îndeamnă nea Florian, vecin de palier în Mexic. Nea Florian e soţul Frusinei.  Să tot aibă în jur de vreo 60 de ani. El e omul de serviciu de pe scara noastră. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 4.00 ca să măture şi să spele Scara 1 de pe Aleea Cioplea numărul 1!…

Jurnal de ghetou. 7 martie 2014

Sunt rupt! Nu mă plâng. “Nu mă plâng”. Am ajuns să mă justific astfel în faţa unor ignoranţi. Parcă sunt unul de la “alcoolicii anonimi”… “Am şapte zile de când nu m-am mai plâns”, repet uneori, încercând să-i fac să gândească pe cei care cred că mă plâng. Nu m-am plâns niciodată. Te întreabă unul: “Ce faci?”. Şi îi spui ce faci. Şi vine răspunsul invariabil: “Iar te plângi?”. De ce p…a mea mă mai întrebi “ce fac?”… Doar ca să mă iei la mişto?…

Ce caută Gică Popescu în aceeaşi oală cu Gigi, „Meme”, Jean sau Giovanni?

Autor:  Adi Dobre În ultimii ani şi-au făcut de cap. Au jignit, au ameninţat, şi-au satisfăcut toate poftele, au râs de magistraţi, dar, cel mai grav, au furat. Până ieri s-au crezut indestructibili, nemuritori, poate chiar veniţi de pe altă planetă, una „superioară”, unde şemecheria e inclusă în nomenclatorul de meserii. Până ieri… Adică până când justiţia a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă de ani buni, să-i pună la respect, cu legea în mână. 4 martie 2014 va rămâne o dată de…