A murit Tata Jean. Dumnezeu să-l ierte.

Urăsc chestia asta cu „Dumnezeu să-l ierte”. Mi se pare utilizabilă doar în cazul oamenilor care chiar au neapărat nevoie ca Bunuțul să-i ierte. Știu, nu există oameni fără de păcat. Dar mai știu că există categorii, clasamente în care oamenii se împart în funcție de păcatele comise în viața asta. Nu mă poate contrazice nimeni. E ca în fotbal. Avem Divizia A, Divizia B și așa mai departe, avem Cupa Campionilor, Cupa UEFA, chiar și Cupa Intercontinentală ori Cupa Balcanică. În materie de păcate…

Sărbători Fericite, tati! Nicicând românul nu e mai mitocan ca în această perioadă…

Pe vremuri aveam un jurnal în care scriam. Erau anii adolescenței. Țin minte că așteptam cu nerăbdare clipa în care făceam în scris, doar pentru mine, bilanțul anului care se pregătea să treacă în uitare. Și îmi mai amintesc faptul că de fiecare dată, sau aproape de fiecare dată, îmi dădea cu minus! Era, probabil, un mod de a mă ambiționa, un mod de a mă obliga să ridic ștacheta. Cu câte un centimetru, ca Iolanda Balaș în vremurile sale bune. Apoi, mi-am mutat inventarul…

Mulțumesc, fetelor!

Într-o țară sufocată de politică, într-o zi în care România s-a împărțit iarăși (Doamne, pentru a câta oară?) în comuniști și anticomuniști, în nostalgici și în liberali, în viteji de conjunctură și în lași, naționala feminină de handbal a României a mai făcut o ispravă. A bătut Ungaria! Naționaliștii de duzină să nu își frece palmele de satisfacție. A fost doar un meci, într-un sport în care politica și resentimentele de doi lei nu își au loc nici măcar la peluză. Prima reprezentativă feminină de…

Avem un nou Tabarcea în fotbalul românesc! Și e la fel de bun ca originalul!

Mă pregătesc să pornesc spre Buftea. Sunt din nou crainic la un meci al unei naționale de juniori a României. U19 de data asta. Mi-am făcut temeinic temele, deși unii s-ar putea întreba, pe bună dreptate: „Ce naiba pregătește ăsta ca (virgulă!) crainic la un meci de fotbal?! Ce mare șmecherie? Citești echipele și gata. Iar în timpul meciului bagi schimbările”! Nu e însă chiar așa, vă spun eu, mai ales când îți respecți meseria, oricare ar fi aceasta. Patru goluri în Supercupă! Parcurg pentru…

STENOTA, legenda merge mai departe

Ca fost absolvent de Liceu Agroindustrial cu profil viticol, ca deținător al unei diplome a Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu”, ca fost participant la cursuri de oenologie (ce frumos era!), simt uneori nevoia de a scrie despre struguri, despre vinuri, despre unul dintre cele mai frumoase domenii „inventate” de om, viticultura. Până la urmă e și o datorie, așa o văd eu. Într-o țară bombardată în ultimii 26 de ani de tot felul de „feicuri”, subminată de oamenii care ne cheamă periodic la vot spunându-ne cât…