30 decembrie

Pe vremuri, adică înainte de 1989, pe 30 decembrie sărbătoream Ziua Republicii. Era ziua în care Regele Mihai abdicase (1947), monarhia în România dându-şi astfel obştescul sfârşit după mai puţin de un secol de existenţă. Înghesuită între Crăciun şi Revelion, Ziua Republicii nu s-a bucurat niciodată de trecere la români, în ciuda faptului că autorităţile comuniste organizau fel de fel de manifestări, iar radioul şi televiziunea aveau programele conectate la eveniment. De ieşit în stradă n-avea cine să iasă. Toată lumea era în vacanţă. Ghinion pentru conducători. Dacă ar fi ştiut, l-ar fi dat jos pe Rege vara sau măcar primăvara ori toamna.

Ţin minte că, la fotbal, deşi echipele abia intrau în vacanţă, se organiza Cupa 30 decembrie. Meciurile, cele mai multe dintre ele, erau plictisitoare şi se disputau în condiţii dintre cele mai grele: frig, terenuri îngheţate, asistenţă redusă. Inutil să vă spun că eu, cu frate-miu şi cu ceilalţi băieţi din blocul de pe Găgeni 88 din Ploieşti, nu pierdeam nici un meci dintre cele care se disputau pe stadionul “Petrolul” în “celebra” Cupă 30 decembrie sau Cupa Republicii.

Ne preocupau mai degrabă fotbaliştii noi decât vedetele echipelor care jucau. Pe ăia îi ştiam. Făceam pariuri, evident cu mize simbolice, în privinţa aspiranţilor. “De ăsta vom mai auzi. De ăsta nu”. Cert e că, la un meci al Stelei, cu toţii am rămas impresionaţi de un tânăr de o eleganţă în joc ieşită din comun. Cu un fizic plăcut, foarte curajos, sigur pe el, omul, puţin mai mare decât majoritatea cârcotaşilor de pe Găgeni 88, ne-a lăsat cu gura căscată. Habar n-aveam cum îl cheamă. Nici măcar omul de la staţia de amplificare nu ştia cine e acel fundaş încercat în premieră de Steaua. Am aflat abia după meci, când unul dintre noi, mai cu tupeu, s-a dus la autobuzul Stelei să întrebe. “Auziţi, bă! E un băiat venit de la Moldova Nouă. L-au luat ăştia militar. Îl cheamă Belodedici. Miodrag Belodedici. E sârb. Adică român-sârb. Înţelegeţi voi”, a sunat informarea. Era decembrie 1982.

Şi mai ţin minte că, la Radio Europa Liberă, seara, pe 30 decembrie, în ultimii ani ai dictaturii, ascultam mesajul Regelui Mihai. Eram impresionaţi, chiar dacă, unele fraze ale majestăţii sale nu erau pe înţelesul nostru. “Auziţi, tată, e Regele”, ne spunea tata, după care urmau întrebările legitime ale unor puşti dornici să afle despre istoria ţării lor şi din alte surse decât manualele comuniste. Şi tot de la Europa Liberă, din gura prietenului Mihai Rusu, am aflat în 1988, la şase ani de la debutul la Steaua, la Cupa 30 decembrie, la Ploieşti, de fuga lui Miodrag Belodedici.

Cam aşa sărbătoream noi Ziua Republicii. Cu meciuri, cu sarmale, cu Europa Liberă, cu puţină istorie predată de părinţi. Astăzi, în ziua de 30 decembrie, lumea e cu gândul doar la petrecerea Revelionului. A uitat de istorie.

One thought on “30 decembrie

Leave a Reply to Prahova24hours Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *