Am aşteptat să apună soarele şi să aprind o lumânare. Afară, în curte.
De câteva minute am adus-o însă în casă. Am pus-o pe pervaz, la bucătărie, chiar lângă masă, unde lucrez.
Lumina e pentru o persoană care azi ar fi împlinit 74 de ani. Mult? Puţin? Nu mai contează din moment ce nu a prins vârsta asta.
Era să uit. Şi mi-am mai pus un şpriţ, tati. De vară, lung, slab, că doar am de muncă. Mă tot documentez pentru Universiada asta de la Gwangju, care a început deja, dar la care eu debutez abia peste două zile.
Pe vremuri, mai precis până în 1997, pe 6 iulie sărbătoream. Sărbătoream un om care s-a dus prea devreme şi prea… nu ştiu cum naiba să zic… prea urât… s-a dus nemeritat de repede şi abuziv de urât.
Un om care a trăit demn, atât cât se putea trăi de demn înainte de 1989 şi puţin după, într-o tradiţie a familiei româneşti pe care n-o mai găsim azi.
Şi n-a fost uşor, tati. N-a fost uşor să crească patru copii, cărora, în plus, să le mai dea şi educaţie. Că, vorba aia, e uşor să faci copii, e mai greu să-i creşti aşa cum trebuie, să le dai o învăţătură, alta decât aia de la şcoală.
Un om, tati, care n-a omorât în viaţa lui o muscă. A fost “mama răniţilor”, prin “răniţi” înţelegându-se şi oameni şi animale şi plante.
Un om care a trecut peste tot şi peste toate de cele mai multe ori cu curaj, în ciuda caracteristicilor zodiei de căcat în care se născuse.
A făcut şi greşeli. Cine naiba nu face greşeli în viaţă?
S-a dus la doar 56 de ani. Mulţi? Puţini? Dracu’ ştie… Eu spun că-s puţini la câte mai avea de făcut.
Un om care a întors necontenit şi obrazul celălalt, în ciuda criticilor. Replica era aceeaşi mereu: “Schimb eu lumea?”.
Sunt 17 ani, Doamne cum a trecut timpul, de când ziua de 6 iulie nu mai e o sărbătoare.
E o zi, aşa, nu neapărat tristă, poate la început a fost, ci mai degrabă de aduceri aminte. Şi de păreri de rău. Dar, repet, nu cu orice preţ deprimantă. Poate uşor melancolică. Am atâtea amintiri vesele cu acest om, încât ar fi nedrept să mă pierd în rahaturi lacrimogene.
E clar, însă, îmi e greu, foarte greu, fără el. Dar mergem înainte, tati.
Despre omul ăsta care azi ar fi împlinit 74 de ani am să scriu în biografia aia a mea care, sunt convins, nu va interesa mai mult de doi-trei prieteni. A fost un om fantastic, o spun din nou, cu bune şi cu rele, un om minunat aşa cum sunt mulţi pe pământul ăsta, dar care trăiesc şi se sting într-un anonimat absurd.
Astăzi, mama mea ar fi împlinit 74 de ani, tati.
PS: Am “bolduit” tot ceea ce am scris, pentru că omul ăsta chiar merită. Măcar atât.