A murit Mitică Ciorbă! De data asta pe bune…


Despre Dumitru Tudor puțini auziseră înainte de 1989. Nici nu prea aveai cum. Fusese un fotbalist mediocru, retras înainte de vreme din activitate.
Lumea l-a cunoscut după poreclă, Mitică Ciorbă, căpătată ca patron de cârciumă după 1990.
Dumitru Tudor s-a numărat printre personajele care au colorat fotbalul românesc post-decembrist.
Începând cu anii 90, personaje precum Mitică Ciorbă ieșeau repede în evidență. Descurcăreț, uns cu toate alifiile, simpatic, mână largă față de cine trebuia (conducători de cluburi, antrenori, jucători de fotbal, ziariști), Mitică Ciorbă s-a numărat printre primii conducători și impresari ai zorilor democrației în fotbalul românesc. Nu a excelat în niciuna dintre „meserii”, poate tocmai de aceea a fost mult mai puțin toxic decât frații impresari din Pipera, cei care reușiseră să înăbușe la un moment dat în cel mai pur stil mafiot orice concurență pe piața impresarilor din România.
Prin 1999, Mitică Ciorbă se afla prin Statele Unite ale Americii. Se stabilise acolo. Lumea îl și uitase. În toamna acelui an părăseam pentru prima oară Evenimentul zilei și acceptam oferta celor de la Gazeta sporturilor, proaspăt achiziționată de elvețienii de la Ringier.
Într-una dintre dimineți, un coleg, nu spui cine, ridică mâna în ședință și spune:

  • Am una tare! A murit Mitică Ciorbă. Mi-a spus un tovarăș. L-au omorât mafioții în America!

Fără prea multe verificări, știrea e acceptată de bună și postată pe prima pagină a Gazetei sporturilor de a doua zi, undeva în dreapta, jos.
Țin minte că nu s-a făcut mare tam tam.
După câteva zile, sună telefonul în redacție.

  • Bună ziua! Redacția Gazetei sporturilor? Da? Mitică Ciorbă vă deranjează! Ce ați făcut, v-aș gura voastră, m-ați omorât?! Sunt viu!

La 21 de ani și câteva luni de la acea știre, citesc din nou: „A murit Mitică Ciorbă!”
De data asta chiar e o știre verificată, fostul cârciumar, președinte și impresar din anii 90 pierzând lupta cu virusul ăsta blestemat.
Ca unul care l-a cunoscut pe băiatul ăsta cu numărul 19 pe tricou, pot spune că Mitică Ciorbă a avut ghinion. În ciuda afecțiunilor de care suferea, Mitică Ciorbă ar mai fi trăit câțiva ani buni dacă nu ar fi dat nas în nas cu „nenorocitul de carcalac”, după cum scria pe pagina sa de feisbuc acum câteva săptămâni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *