A venit iarna

Tocmai ce am ieşit de la nebunia de meci Cardiff City – Crystal Palace, din Carling Cup – câştigat de galezi la penalty-uri. Cătălin Cârnu, alături de care chiar mă simt comentator, m-a adus acasă. Ca de obicei. Ninge. Ce ochi vor face fetele mâine dimineaţă când se vor trezi. N-am somn, ca de obicei în ultimele săptămâni. Uneori mă întreb unde o să ajung cu programul ăsta. Pur şi simplu n-am somn. Mă gândesc la una, la alta, fac calcule, îmi imaginez scenarii. Toate legate exclusiv de viaţa mea. M-am detaşat în ultima vreme de chestiuni de interes public. Nu din egoism, ci, aşa, pur şi simplu. Pentru prima oară în viaţa mea, cred, sunt copleşit de problemele mele. Între gafa de la Polivalentă de acum zece zile, când am scăpat mingea în poartă fără vreo explicaţie, şi faptul că pentru o oră, vineri, am pierdut fetele e o legătură strânsă. Da, am pierdut fetele. N-am ştiut că au muzică peste program şi le-am căutat o oră prin şcoală şi prin cartier. Am îmbătrânit cu alţi zece ani. Mai aveam să sun la miliţie, pardon, la poliţie, când, mi-am luat inima în dinţi şi am sunat-o pe doamna Anişoara. În general e ultima persoană pe care o deranjez. Doar în situaţii limită.

Am deschis televizorul şi, în timp ce scriu, domnul Gâdea să dă de ceasul morţii, în reluare, încercând să dea dimensiuni cosmice protestului, care, să mă ierte Dumnezeu, în mare parte a fost compromis încă din start. Ca unul care a ieşit în stradă în 22 decembrie 1989 şi mai apoi în primăvara anului 1990 la Universitate, pot spune că ceea ce se întâmplă de zile bune în Bucureşti mi se pare apă de ploaie. O labă, ca să mă exprim mai plastic. Într-o ţară în care politicul a compromis absolut totul, e greu să te mai orientezi. Busola a fost confiscată şi şmecherită, astfel încât să nu mai ştim unde e Nordul, Sudul…

Mă uitam în seara asta la atmosfera de la Cardiff. Ştiu, mulţi îmi vor spune că nu are nicio legătură. Şi mă uit acum la ce e în ţară, ce e la televiziunile care se bat, se calcă în picioare să transmită, ca pe o competiţie sportivă, ceea ce se întâmplă pe străzile din Bucureşti. N-am nicio slăbiciune faţă de preşedintele României, tocmai de aceea nici nu îi pronunţ numele, ba din contră. Şi oricum nu contează. Dar îmi e scârbă când îi aud pe opozanţii, puneţi ghilimelele pentru că nu merge shift-ul laptopul ăsta mare, care fac pe democraţii, pe salvatorii României. Sunt din aceeaşi categorie cu cel pe care îl contestă. Sunt aceiaşi demagogi care bagă în ele de 22 de ani. Care e diferenţa între actualul preşedinte şi ăla de după 90, neocomunistul? Nici una. Toţi o apă şi-un pământ…

Îi doare-n cur de oamenii de rând. Pe toţi. De 22 de ani asist la acelaşi circ. Din păcate, tot politic, mass-media a fost înregimentată politic, motiv pentru care nimic nu mai e credibil. Totul e distorsionat în funcţie de interese. Dezinformarea, punctul forte al regimului Ceauşescu, a fost adusă la perfecţiune de politicienii de după 90. Aşa că…

Afară ninge, E prima ninsoare serioasă din această iarnă. Altădată, la ora asta, dădeam la o parte a treia sau a patra zăpadă. Nici iernile nu mai sunt ce erau odată. Cârnu şi gaşca urcă la munte în week-end. Au fost şi în cel trecut. Cică a fost belea. Nu ştiu ce să fac… Vineri e ziua doamnei Anişoara. Fetele au nevoie de educaţie. În mijlocul atâtor nenorociri, vreau ca fetele mele să crească decent, civilizat. Fetele mele cântau azi prin casă Deşteaptă-te române. Fetele mele au învăţat, culmea, într-o perioadă în care tot mai mulţi români învaţă să înjure România, să-şi iubească ţara, imnul, drapelul… Gâdea citeşte chiar în acest moment un sondaj de opinie în exclusivitate. E exclusivitatea lui, aşa că nu o comentez. Poate să facă ce o vrea cu ea.

Ce vor zice fetele dimineaţă când vor vedea zăpada, mamă, mamă.