ADI DOBRE: Antrenor în Liga lui Mitică

E greu să fii antrenor de fotbal în România. Nu contează că e sau nu e criză financiară. Ăsta e doar un amănunt de culoare. Nici măcar eşalonul în care profesezi nu mai e determinant în această meserie. În România, omul de pe bancă e permanent la cheremul şi la toanele patronului. Cum 99,9 la sută dintre tehnicieni provin din rândul foştilor jucători, adică oameni care au mâncat fotbalul pe pâine încă de mici, e frustrant să vezi cum unul care a spart seminţe o viaţă întreagă în tribună îşi permite să vorbească despre tactică şi să-i dea antrenorului sfaturi. În Liga lui Mitică, antrenorul nu este nimic altceva decât un fel de gestionar al echipei. Unul care dimineaţa dă deşteptarea, iar seara face inventarul lotului înainte de culcare. În România, antrenorul de fotbal nu are voie să vorbească despre tactică, despre calităţile jucătorilor sau despre nemulţumirile care îl macină permanent. Nu are voie să-şi ceară drepturile, având doar obligaţii.

Tehnicianul este obligat ca înainte de meci să-i ceară patronului echipa, iar pe durata partidei să asculte sfaturile magnatului în ceea ce priveşte traseul paselor şi schimbările ce trebuie efectuate. La finalul meciului, tot patronul e cel care trage concluziile. „Tactica echipei nu a fost cea mai bună azi. Ne-am fi descurcat excelent dacă mai aveam un închizător. Pe aripi s-ar fi putut avansa mai bine. Marcajul nu a funcţionat. Mi-a plăcut cutare sau cutare jucător, restul n-au faţă de această echipă“, sunt inepţiile debitate de patronii sau preşedinţii-antrenori. În tot acest timp, la conferinţa de presă, tehnicianul trebuie să răspundă la întrebări stupide, fără legătură cu meciul ce abia s-a încheiat. În România, dacă faci ce zice patronul, mariajul poate dura. În caz contrar, rămâi fără serviciu, iar de plecat, pleci tot în condiţiile dictate de patron. Nu contează că nu ţi-ai mai luat salariul de câteva luni, iar contractul ţi-a fost încălcat încă din momentul semnării lui.

> Editorial aparut in Evenimentul zilei, editia de Duminică, 14 Decembrie 2008

5 thoughts on “ADI DOBRE: Antrenor în Liga lui Mitică

  1. omul nu se deosebeste cu nimic de cei din generatia lui. singura diferenta e ca a avut liniste la echipa. cand a fost la rapid si a intervenit calvarul a clacat.
    stiu ca faza cu steagul suna a cliseu si ca toata lumea l-a blamat. si mai vine raspunsul ca de obicei, “ce ba, ca si tu ai fi facut la fel in locul lui”.

    iata si contra: poate sunt eu mai de moda veche, dar cred ca voi muri si nu voi apuca vreodata pe raul sarutand steagul barcelonei, pe del piero sarutand steagul milanului, sau pe maldini invers, pe kobe pupand steagul celor de la celtics. e adevarat, suporterul unei echipe este in 90% din cazuri un retard, un scuipator de semintze certat cu nevasta sau cu prietena care a gasit sa-si verse frustrarea in manele fotbalistilor, dar pupatul acelui steag este luat ca pe un afront de 90% din platitorii de bilete, aceiasi oameni din cauza carora tu te-ai apucat de fotbal: ca sa-ti demonstrezi valoarea, valoare care te va ajuta sa te remarci si sa devii cineva. last but not least, sa devii cineva in fatza acestor oameni care te aclama si te ridica in slavi, care-si scriu cu pixul pe tricouri numele tau si numarul pe care-l porti.
    dane sa nu uiti ca ai jignit pe toti tzaranii aia care te injura de mortzi cand calci pe ghencea si care au uitat de golul dat impotriva angliei in momentul in care ati facut 1-1 cu tunisia. Dane, noi (aici ma includ in cei 10% care care nu sunt retarzai dar sunt mancatori de seminte) te-am facut pe tine ce esti azi dane. un fotbalist peste bunicel si foarte rapid, un antrenor mediocru si purtatorul unei minti mai putin decat sclipitoare. adica un fel walter zenga.
    Nu e nimic rau in a te transfera de la o echipa la alta, nu am blamat asta niciodata, dar gesturile cu pupatul steagului l-au facut pe dan sa coboare la nivelul unor oameni ca aliuta, plesan sau badoi. dan petrescu este una dintre carpele familiei becali si in cele din urma va antrena steaua. el nutreste o dragoste si un respect pentru chelsea, din partea careia, reciprocitatea vine doar in al doilea caz.
    pana si la chelsea, dan petrescu a fost un mediocru, doar ca oamenii aia respecta fotbalul si omul atat de mult, incat il aplauda si pe el cand merge pe stamford bridge.

    pun pariu, de fapt nu pun niciun pariu. stiu sigur. iar daca dan petrescu citeste mesajul asta (sper ca da):

    Dane, nu esti chiar praf. Ai doua-trei idei tactice, in rest o echipa carpita cu doi-trei mijlocasi tehnici si gloabe in atac. Unirea iese in evidenta in contextul in care toate celelalte (steaua, dinamo, rapid) sunt muci. Ai doar o echipa care ifi face bine treaba, dupa regulile fotbal: paseaza, paseaza si paseaza. O echipa care in schimb nu stie sa puan presiune cum a facut-o cfr-ul in meciul direct cu tine. Ai reimportat tehnici vest-europene aduse de altii cu mult inaintea si uitate dupa: adica munca, munca si iar munca. esti un antrenor dur si un pedagog de rahat ca hagi, lacatus, moldovan, panduru, ilie dumitrescu si lista poate continua. spre deosebire de andone si lucescu(omul-scuza)care sunt pedagogi buni, dar niste antrenori de rahat. toate licentele pro pe care le-ati luat nu v-au ajutat cu nimic, pentru ca fotbalul pe care l-ati jucat voi la cel mai inalt nivel a murit undeva pe la mijlocaul anilor ’90 si a fost ingropat de catre freza voastra oxigenata pe care ati afisat-o in compania unor tunisieni muriori de foame in ’98. tigani blonzi ce sunteti. ati dat un exemplu de raht unei generatii si-asa intoxicata de vulgaritati si manele.
    dar n-aveam pretentii dane, pentru ca sunteti niste ex-fotbalisti amarati. as putea sa continui cu o un manual si 1000 de moduri in care tu poti da gres, dar orice continuare este de prisos dane.

  2. si ca sa raspund unui comentariu de mai sus:

    ”prietene, dan petrescu mai sta in romania si va mai sta, iar daca va pleca va reveni pentru ca nu are valoare de mai mult”.

  3. @ r9_bmf

    Petrescu e totusi un nume pentru Chelsea. Sa nu cadem in negativism exagerat.Majoritatea ideilor tale se identifica cu ale mele insa esti totusi prea dur , prea acid. Asa este , Urziceni este o echipa buna intr-un campionat comic.Cred ca locul ei ar fi in diviziile inferioare din Italia , Spania si Anglia.

  4. @ r9_bmf

    De multe ori m-am intrebat de ce fostii (cica) mari jucatori romani raman in mocirla asta a noastra. Poate ca unul din raspunsuri e ca se identifica cu ea si ca pana la urma n-au valoare de ceva mai bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *