Alin Paicu a fost primul om care m-a examinat şi care mi-a dat acceptul să intru în presă. Tocmai de aceea vă anunţ că voi fi subiectiv şi am să uit de deontologia profesională ori de câte ori voi vorbi despre Alin Paicu. Mai ales acum.
Alin Paicu e un domn. Un domn de modă veche, cu buzunarele goale uneori, dar domn, un adevărat haiduc romantic. Alin e omul care i-a învăţat pe mulţi să scrie şi să vorbească corect limba română. E omul care ne-a sacrificat pe toţi cei din preajma sa pentru nişte idealuri în care, paradoxal, încă mai credem. Nişte idealuri legate de cinste, de corectitudine, de echidistanţă. Alin Paicu a venit la nunta mea bolnav. Poate şi pentru asta, dar nu sunt sigur, peste ani, n-am ezitat să merg să donez sânge pentru mama lui, grav bolnavă. Alin Paicu e omul care apela la mine atunci când mai era nevoie de băgat în pagină o ştire de 300-500 de semne în ultimul moment. “Tati, te rog, o bagabonţeală, repede. Se poate?”. În câteva minute o avea. Din obişnuinţă, probabil, a apelat tot la mine atunci când s-a hotărât să se tundă prima oară. A venit la mine cu o poză a lui Jim Morisson şi mi-a zis: “Tati, să nu râzi de mine. Du-mă la tanti Mioara, frizeriţa ta. Crezi că mă poate tunde la fel?”. Iar tanti Mioara, care lucra la o prăvălie pe Turda şi care se pricepea de minune să tundă, l-a transformat pe Paicu în Morisson.
Alin Paicu e acelaşi care ne-a lăsat, pe mine şi pe Daniel Conţescu, să plecăm în 2000 la România liberă. Tot el s-a luptat însă să ne aducă înapoi. Alin Paicu e acelaşi pe care l-am bătut ani în şir la cap încercând să-l determin să scrie din nou. Încercam să-l fac răspunzător de apariţia în presa de specialitate a unei armate de impostori. Sunt convins şi acum că dacă Alin ar mai fi scris editoriale, mulţi s-ar fi lăsat de presă sau nu s-ar fi apucat de presă. Le-ar fi fost ruşine să se pună cu unul ca Alin. N-a vrut. Cred că acesta a fost protestul său faţă de multe nemulţumiri nespuse legate de presă şi logodite iremediabil cu problemele personale.
Citind aceste rânduri, Alin Paicu îmi va găsi o grămadă de greşeli. Îmi va schimba şi titlul, aşa cum mi-a făcut adeseori, pentru interesul publicului însă, şi îmi va spune: “Tati, bag-o pe aia cu Lobonţ, că e tare!”.
Alin Paicu a plecat de la “Evenimentul zilei”. A plecat la “Mogul”. La “Adevărul”. Vreau să cred că n-a făcut-o pentru bani. După aproape două decenii de presă, Alin a plecat pe jos. Nu mai are nici măcar Fiatul Panda cu care mergea prin anii “90. O cataragă cu două uşi pentru care a trebuit să dăm şpagă ca să-i facem ITP-ul! O maşină în care Alin înghesuia, de-a valma, undiţe, lansete, ziare vechi şi fete frumoase, dornice de aventuri şi de o cură de Rolling Stones.