Marturisesc faptul ca, pina la un anumit punct, nu m-a deranjat statutul de vedeta de care m-am bucurat simbata la Constanta. Un statut capatat fara voia mea in ultima saptamina. De la mail-uri la sms-uri, de la telefoane la interpelari live, lumea s-a aratat interesata de ceea ce se petrece cu soarta mea in general si cu cea a ziarului Evenimentul zilei in special. Vreau sa cred ca valul de simpatie care m-a lovit brusc nu e similar cu mila sau cu faptul divers. Stiu ca e mai degraba o curiozitate patologica a romanului, o reactie de autoconservare la care remediul e simplu si pe intelesul tuturor: “Da Doamne sa fie la ei. Sau, Doamne pazeste”. Am fost intrebat inclusiv de consilierul ministrului tineretului si sportului, coleg de breasla de la TVR, in momentul in care am dat nas in nas, absolut intimplator, cu el si cu sefa lui. “Esti unul dintre supravietuitori?”. “Ihi”, i-am raspuns, zimbind. Habar n-aveam ca putem avea cite un zimbet pentru fiecare stare sufleteasca si pentru fiecare problema pe care ne-o ridica viata. De citeva zile insa eu am acelasi zimbet. E unul profesional! Nu-l afisez acasa, pentru ca risc sa imi indepartez si mai tare fetele pe care si asa le vad din ce in ce mai rar.
Apropos de EVZ. Azi, ca e trecut de miezul noptii, la redactie va fi sedinta. Iar sedinta! Si voi zimbi. Voi zimbi pentru ca am vazut ca am succes.
Era sa uit. De cind suntem mai putini la departamentul sport, primim cel putin la fel de multe pagini. Culmea, la cerere. Si, la fel ca si pina acum, sportul da unele dintre cele mai interesante materiale. E o forma de autoflagelare. In locul unei greve, al unei revolte, romanul a cautat intotdeauna sa traga si mai tare pentru a arata stapinului ca s-a nascut sluga. A incercat sa obtina recolte mai mari la hectar si sa-si imbunateasca productivitatea muncii, nu in folosul lui insa, in loc sa-si traga in tzeapa stapinii. Si atunci ne intrebam de ce ne-a batut Serbia la Constanta. Uite, d’aia!
Ultima fraza e antologica!