Acum vreo trei-patru luni, eram la o masă cu prietenul Ionel Preda, eveniment petrecut la cantina stadionului Rocar, unde, printre altele, “serveam” (vorba celor mulţi), un şpriţ. Gata, mi-am amintit! Era de Sfântul Ioan. Aşadar, la început de ianuarie.
Şi cum stăteam noi liniştiţi, vorbind cel mai probabil despre fotbal şi despre viaţă, apare unul, care se autoinvită, ţinând în acelaşi timp în mână un pet de 2.0 L! Nu capacitate cilindrică, ci pur şi simplu 2 litri! Era o bere cumpărată de la “Profi”, parcă. Costase puţin peste 3 lei. “Să mor io”, zic, “ce a ajuns berea asta”. Omul care a adus-o nu s-a lăsat până nu ne-a văzut gustând din ea. Aşa, ca să ne dăm cu părerea. Ce dracului să mai zic?!
Zilele trecute, vrând să-i fac o surpriză lui Sorin, Sorin Breazu, am ascuns în geantă cele două sticle de Tuborg cumpărate de la “Megaimaj” şi, în schimb, m-am plimbat prin cartier, până în faţa uşii lui, cu o sticlă de Neumarkt în mână. De 1.0 litri! Consum mic! Neumarkt-ul mi s-a părut până acum un etalon al preţului mic la bere. De calitate, nu mai vorbim, deoarce chiar nu băusem vreodată. Nu sunt băutor de bere.
Azi am fost prin Auchan, aşa de control. Să mai studiez oamenii, mărfurile, să văd cum sunt aşezate produsele în rafturi, să-i privesc pe obişnuiţii ciorditori din cartier în exerciţiul funcţiunii. Mă salut cu toţi. Toţi mă cunosc. Oameni, rafturi!
La băuturi e întotdeauna aglomeraţie. Setea fără leac şi goana după promoţii îi îndeamnă pe oameni să dea buluc la raionul cu pricina. Acesta e pe mai multe rânduri. Pe unul e vin, pe altul berea, pe unul tăriile. Băieţii de la Auchan tocmai lansaseră un produs nou: o bere la doză. Mă uit direct la preţ! 1 leu, adică, UN LEU (leu nou, adică ron!). “Să mă ia dracul”, îmi zic în gura mare.
Dau să-i fac o poză, dar îmi e ruşine. V-am zis doar, mă cunoaşte lumea. Am făcut însă un lucru şi mai ruşinos: am luat o bere şi am băgat-o în coş. M-am îndreptat spre casă cu ce mai luasem până atunci. Şocul era prea mare. Nu mai avea rost să rămân în Auchan. Aveam impresia că toată lumea mă urmăreşte cu privirea. Aiurea!
Am ajuns în celula mea din Mexic, m-am grăbit să-i fac o poză, după care i-am dat-o de pomană Stancăi, văduva care stă la câteva uşi de mine, pe aceeaşi parte. “Ştiţi, mie nu îmi place vinul. Mai beau o bere din când în când”, îmi zice ea atunci când discutăm despre băutură. Nu e prima oară când îi fac cinste sau, mă rog, îi dau de pomană o bere. Îmi face plăcere.
Şi acum mi-a făcut plăcere! Nu sunt o fire curioasă, aşa că n-am fost tentat niciun moment să beau din berea aia de un leu! Aştept până mâine dimineaţă. Dacă o văd pe tanti Stanca pe culoar (ea nu mai fumează, dar îi place compania mea), atunci poate, poate, voi încerca, aşa ca să nu mor prost. Să văd şi eu cum e o bere la un leu doza de 0,5 litri!
Ştiţi cum e, ca să critici ceva sau pe cineva, trebuie mai întâi să vezi despre ce e vorba.
Berea despre care am povestit se numeşte “Karpackie”. Şi e poloneză, dacă am reţinut bine. Era să uit: există la Auchan şi varianta aromată, cu lămâie mi se pare!!!
PS: www.adidobre.ro e în construcţie! În curând ne vedem acolo!