Am murit… Nu, n-am murit. În Rai, maşinile nu claxonează. De fapt, în Rai nici măcar nu sunt maşini. Dar dacă nu am ajuns în Rai şi sunt de partea cealaltă a baricadei sau, poate, undeva la mijloc, pe drum? Poate vameşii, că trebuie să fie nişte băieţi acolo care să aibă grijă ca lumea să nu îşi facă de cap, nu s-au hotarât unde să-mi pună viza. Dar oare mai contează unde te duci după ce parăseşti lumea asta? Grea întrebare. Nimeni nu s-a întors de pe lumea cealaltă, oricare ar fi lumea, ca să ne povesteasca despre ce e pe acolo. Doar ne închipuim. Citim şi acceptăm istorioarele de peste veacuri. Uneori nici pe acestea nu le mai cred. Altădată îmi plăceau. Acum nu mai ştiu ce să cred. Prea multe nenorociri s-au petrecut de-a lungul veacurilor în numele acestor istorioare.
N-am murit. Asta e sigur. Ceasul funcţionează, e un semn. M-a cuprins frigul. Abia acum am certitudinea că n-am murit. Nici măcar nu mă bucur. Paşii mă îndrumă spre casă. Şi dacă vreau nu am cum să greşesc drumul. Asta îmi aminteşte de copilărie.
Când mergeam la ţară, la Pantazi, vara, nu puteam înţelege cum naiba, atunci când se termină ziua de păşunat şi se lasă seara, vacile vin singure acasă. Stăteam la poartă la nea Tomel, fratele tatei, şi mă uitam lung spre “pachidermele” care păşeau agale pe uliţă. Niciuna nu greşea poarta. Doar atunci când cineva vindea animalul, acesta se întorcea seara la vechea adresa. Chestie de obişnuinţă! Din acele vremuri datează şi celebra mea constatare: “Oameni buni, vaca a făcut caca pe ea”. Asta a fost reactia mea de copil de la oraş, în momentul în care am văzut vaca facându-şi treaba mare din mers! Iarăsi m-au năpădit amintirile. Fac ce fac şi mereu mă uit înapoi. Mereu găsesc un cârlig în trecut. Chiar şi pentru o faptă minusculă. Parcă aş fi Švejk, celebrul personaj al lui Jaroslav Hašek. Švejk găsea tot timpul legături între prezent şi trecut.
Sunt obosit. Teribil de obosit. Uneori mă trezesc aiurea, într-un loc. Mă întreb ce caut acolo. Ca şi acum. Unde naiba sunt? Ce dracului caut eu aici? Doamne, ce pustiu e…
Mai bine muream… Dar oare ce e moartea? De unde să ştim când nimeni nu s-a întors de dincolo. Am citit pe vremuri despre experienţele unor oameni care susţineau că au dat mâna cu Moartea. N-am fost convins însă de veridicitatea afirmaţiilor lor. Mi s-a părut mie că oamenii ăia bagă în ele. Poate ei spuneau adevărul, dar nu m-au convins.
Gata cu vorbele. Am ales să trăiesc. Dacă asta se numeşte viaţă. Nu cumva sunt pe lumea cealaltă şi doar mi se pare că trăiesc? Chiar sunt în încurcătură! Nu ştiu ce să mai cred.