Aşteptam fetele astă-seară să se întoarcă din excursie. Au plecat de dimineaţă la Târgovişte, să viziteze Turnul Chindiei. Şi o făbricuţă de ciocolată. De fapt un laborator. Fetele lui tata au fost inclusiv la Mănăstirea Dealu, acolo unde e îngropat capul lui Mihai Viteazul şi unde, cu ani mulţi în urmă, nea Gicu Dobrin le lua banii coechipierilor de la CS Târgovişte şi contempla oraşul de sus.
Pentru că nu am ştiut exact ora de întoarcere, am ajuns la Complex la Titan, în apropierea şcolii, pe la 17.30. Imediat ce m-am întors de la Milano. Iar fetele au venit după 19.00. Am stat puţin în maşină şi am ascultat muzică. Pe Gold FM, ca de obicei. Laura Pausini, cu al ei cântec incredibil “La Solitudine”, m-a readus pentru câteva minute în Italia. Ce voce are femeia asta.
Am adormit fetele, care de oboseală şi-au dat iarăşi în petec, şi-am dat fuga pe net. Am scris câte ceva, l-am citit pe Pătraru, apoi am vrut să o revăd pe Laura Pausini. Şi am redescoperit-o pe Lara Fabian. O superfată, cu o voce tulburător de frumoasă.
Şi o ascult de o oră şi nu mă mai satur. Şi scriu, şi o ascult, şi îmi dau seama cât de mult ne-am îndepărtat, noi, românii, de frumos, de tot ceea ce înseamnă artă, puritate, sinceritate. 
Excelent!